Autorităţile locale au demarat în zonă un proiect de casetare a unui lac format natural, iar muncitorii au acoperit întreaga zonă cu pământ fără să le pese că acolo se aflau specii protejate de păsări şi broaşte ţestoase.
Autoritățile spun că au toate avizele
Autorităţile locale se apără şi susţin că nu era un habitat natural înregistrat și au toate avizele pentru această lucrare. Garda de Mediu a fost, azi, în control la faţa locului, însă tot ce au putut reprezentanții instituției să facă a fost să-i pună în vedere constructorului ca, atunci când depistează vieţuitoare, trebuie să anunţe autorităţile pentru relocarea lor.
”Am atras atenţia constructorului dacă găseşte, unde se restrânge acum balta, să cheme reprezentanţii primăriei care răspund pe mediu şi de la Agenţia de Mediu şi ONG-urile şi împreună să le ia să le ducă fie în Grădina Botanică, lacul din Parcul Romanescu”, a explicat, pentru Mediafax, Gheorghe Călinoiu, comisar şef al Comisariatului Gărzii de Mediu Dolj.