Cercetarea arată că broaştele râioase pot prezice seismele cu până la cinci zile înainte de producerea lor. Potrivit publicaţiei The Telegraph, broaştele râioase din apropierea localităţii Aquila, Italia, studiate de oamenii de ştiinţă au părăsit zona cu câteva zile înainte de seismul devastator din luna aprilie 2009, deşi erau în perioada de împerechere. În mod normal, în acest sezon, teritoriul este dominat de masculi care nu părăsesc regiunea până în momentul în care femela depune ouăle.
„Studiul acesta este printre primele care demonstrează că există o legătură directă între comportamentul animalelor şi producerea sesimelor. Am reuşit să arătăm că broaştele râioase pot detecta semnalele care există înaintea seismelor şi că le pot transforma în avertizări”, a explicat o cercetătoare a echipei din Marea Britanie.