„Mi-am început dimineața plângând, așa cum puteți vedea după ochii mei umflați. Este important să vedeți toate părțile acestui lucru. Primesc mereu mesaje în care oamenii îmi spun mereu: «Oh, ești atât de puternică. Nu știu cum reușești». Nu am de ales. Mi-aș dori să fiu, mai ales că cresc și doi copii”, a transmis Emma Heming Willis, într-un mesaj video publicat pe contul ei de Instagram.

„Uneori, în viață, trebuie să fim maturi. Dar am momente de tristețe în fiecare zi, durere în fiecare zi și chiar asta simt astăzi, de ziua lui de naștere”, a continuat ea.

Într-o altă postare, soția actorul a publicat imagini cu Willis jucându-se cu copiii lor. În descrierea postării, Emma Heming l-a numit pe soțul ei „dragoste pură”.

Fosta soție a lui Willis, actrița Demi Moore a postat și ea imagini emoționante în care actorul apare alături de familia sa, care îi cântă la mulți ani și îi oferă o plăcintă. Demi Moore și Willis au împreună trei fiice.

Familia lui Bruce Willis a anunțat pe 15 februarie că actorul a primit diagnosticul de demență fronto-temporală, iar starea sa de sănătatea s-a agravat de când familia a dezvăluit pentru prima dată, anul trecut, că se confruntă cu afazie, o tulburare a capacității de a comunica.

Bruce Willies este cel mai cunoscut pentru seria de filme Die Hard, în care l-a interpretat pe John McClane, începând din 1988 și până în 2013.

Urmărește-ne pe Google News