Bogdan Dănilă este unul dintre chef-ii renumiți ai lumii. Are în palmares o stea Michelin pe care a primit-o în urmă cu doi ani, când era bucătar șef la restaurantul Clocktower din New York. Anterior a gătit în mai multe restaurante cotate Michelin. 

O etapă importantă și intensă din cariera sa a fost când a lucrat în restaurantele lui Gordon Ramsay, din Londra.

Atunci a fost nominalizat în topul celor mai buni 30 de bucătari sub 30 de ani din lume. Așa a ajuns să fie executive chef al grupului D&D Londra și să se ocupe de două restaurante de top din Manhattan, în inima New York-ului – Queensyard și Bluebird.

Bogdan Dănilă a fost nominalizat în topul celor mai buni 30 de bucătari sub 30 de ani din lume

Crearea de noi rețete a fost jumătatea plină a farfuriei, în pandemie

Nimeni nu se aștepta la ce avea să aducă 2020. Industria ospitalității a fost printre cele mai lovite în pandemie. Restaurantele din vârful piramidei luxului au trebuit și ele să se adapteze pentru a trece cu bine de această perioadă. La fel a făcut și românul de 37 de ani când statul New York trecea prin una dintre cele mai negre perioade ale sale și numărul cazurilor de coronavirus a dus la închiderea sa completă.

Restaurantele noastre au făcut parteneriate cu organizațiile de caritate pentru a-i ajuta pe cei în nevoie. Am oferit sprijinul nostru către Jose Andres World Central Kitchen care a oferit de mâncare muncitorilor din sectoarele esențiale în timpul perioadei de vârf a pandemiei în New York.

Bogdan Dănilă:

Bogdan se încăpățânează să vadă anul pandemiei ca pe un prilej de a-și reîncărca bateriile și a veni cu rețete tot mai creative – rețete de mâncare, dar și de business. „Anul acesta a fost unul pentru relaxare și reîncărcarea bateriilor. Mi s-a oferit oportunitatea unică de a petrece timp cu prietenii, colegii și cu cei dragi mie. Am avut posibilitatea și să fiu creativ în bucătăria de acasă și să încerc rețete noi, dar totodată să gătesc și în stilul tradițional”, mai spune românul.

Adică a făcut cam același lucru pe care l-a făcut o lume întreagă: a gătit acasă.

De altfel, un studiu realizat de Certified Piedmontese arată că mai bine de 40% dintre americani cred că în această perioadă abilitățile lor culinare s-au îmbunătățit într-atât că ar putea participa la Masterchef. 

Dacă încrederea amatorilor într-ale bucătăriei a crescut într-atât, nici profesioniștii nu se lasă mai prejos.

Mâncare cu stele Michelin la metrou sau la standuri stradale

Bucătăriei de top nu îi va pune punct pandemia, deși nota de plată pe care a primit-o a fost cam piperată. Experiența îi spune însă lui Bogdan Dănilă că se va reinventa. „Cred că vor exista mai multe restaurante deținute de chef-i față de corporațiile mari care domină scena. Oamenii au avut acest răgaz ca să creeze. Cred că anul ăsta, după pandemie, va urma o explozie de creativitate”.

De altfel, în ultimii ani, bucătăria de lux a făcut pași importanți în a deveni mai accesibilă pentru gurmanzii cu mai puține posibilități financiare. „Orașul New York a făcut și încă face o treabă grozavă în a accesibiliza pentru public restaurantele cotate Michelin. Sunt multe restaurante Michelin în lume în stații de metrou sau în standuri cu hot dog”.

Nu mai e totul în jurul imaginii de altădată, ci este despre mâncare bună și despre experiența în sine.

Bogdan Dănilă:

Poți găti și acasă mâncare de restaurant scump? Bogdan Dănilă crede că da. „Cel mai bun mod de a găti acasă feluri de mâncare de restaurant este dacă mergem la piață și cumpărăm produse proaspete și de sezon. Le poți combina cu felurile tradiționale românești, cum e mămăliga”.

Mâncarea preferată a bucătarului cu o stea Michelin: mămăliga

Oriunde a mers în lume, în orice bucătărie, cu oricâte stele și conduse de oricare chef cunoscut, Bogdan a păstrat cu sine gusturile de acasă. „Interesul meu pentru bucătărie a pornit de când eram mic și îmi priveam mama și bunica în bucătărie pregătind totul de la zero. Curiozitatea mea s-a transformat în pasiune când am ajuns la primul restaurant cu stele Michelin și am înțeles atunci posibilitățile și experiențele pe care ți le poate oferi mâncarea”, povestește bucătarul.

Mâncarea lui preferată este mămăliga. Și de fiecare dată a încorporat în rețetele sale gusturile de acasă. „Pentru mine, nu a fost niciodată despre un singur ingredient care să îți crească valoarea bucătăriei, ci m-am focusat pe a găsit cele mai proaspete ingrediente din fiecare anotimp. În același timp, îmi place să încorporez sfecla roșie în meniurile mele, fiindcă era un ingredient foarte folosit în bucătăria de acasă, când eram mic”.

Imediat după ce a terminat liceu în Bistrița, a plecat în străinătate, ca să cunoască lumea.

S-a înscris la studii la Great Yarmouth, în Marea Britanie, și cu toate că nu avea în minte o carieră de bucătar, primul job pe care l-a găsit a fost într-o bucătărie din Dublin. 

A început cu curățatul cartofilor și a învățat din mers, fără să ardă vreo etapă.

Ce a învățat muncind pentru Gordon Ramsay

După șapte ani în Irlanda, a aplicat pentru un loc de muncă la restaurantele lui Gordon Ramsay și a fost acceptat. De aici a început cariera sa în bucătăria exclusivistă. „Să lucrez pentru Ramsay a fost una dintre cele mai bune experiențe ale carierei mele și m-a format să fiu chef-ul care sunt azi. În orice carieră există urcușuri și coborâșuri. Nu consider că momentele grele m-au tras înapoi, ci din contră, sunt experiențe care te fac mai puternic”, spune Bogdan. Tot acolo și-a perfecționat și rețeta de vită Wellington, nelipsită de pe masa sa de Crăciun.

Din acel moment a trecut prin multe bucătării cu stele Michelin din Marea Britanie, San Sebastian, Spania, Franța și SUA. 

Așa a învățat că nu există o rețetă a succesului care să nu aibă în centru munca, la care se adaugă și „pasiune, perseverență și o picătură de noroc”.

„Pentru mine, personal, să fii bun, înseamnă să fii prima persoană care vine la muncă și ultima care pleacă. Este vorba să conduci prin puterea exemplului și să nu faci rabat de la calitatea și timpul investite”.

După ce și-a câștigat un renume internațional trecând prin marile bucătării ale lumii, Bogdan își dorește ca și România să guste din rețetele sale. „Mi-ar plăcea să deschid un restaurant în România în viitor, dacă se ivește o oportunitate, un restaurant care să fie dedicat bunicii mele de unde au crescut rădăcinile mele în bucătărie. Cu timpul, simt că devin tot mai nostalgic cu privire la țara mea natală și abia aștept să o vizitez din nou cât mai curând, de îndată ce va fi sigur să fac asta”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News