„Am ajuns să punem bucătarul în postul de pază. Ce știe el cu arma? Ce face în cazul unei revolte? Cum acționează? El pune mâna pe o armă o dată la 10 ani sau niciodată, pentru că are domeniul lui de activitate.
Am avut de mai multe ori în ultimele două săptămâni situația în care schimbul care trebuia să intre în serviciu a refuzat să mai intre. Au fost și protestele.
Cei de la administrativ au asigurat activitatea de supraveghere. Nu știu cât se va mai putea merge în halul acesta?!”, a declarat Florin Schiopu, liderul de sindicat al angajaților din Penitenciarul Târgu Jiu și din țară.
Criza de personal este agravată de măsurile de austeritate, care au dus la scăderea salariilor polițiștilor din penitenciare. Acest lucru i-a nemulțumit pe polițiști, iar unii dintre ei iau în calcul și să-și dea demisia.
Sute de locuri în plus la Penitenciarul Târgu Jiu
Chiar dacă personalul nu este suficient, din vară, Penitenciarul Târgu Jiu va avea 200 de locuri de detenție în plus, pentru regimurile deschis și semideschis.
„Vom avea un plus de 200 de locuri. Penitenciarul Tg. Jiu regim deschis și semideschis va fi gata până la finalul verii: iulie-august”, a menționat Florin Schiopu.
Totuși, el a atras atenția asupra lipsei de personal: „De unde luăm oameni să punem și acolo la supraveghere? La nivel național avem încadrați 13.400 de oameni în loc de 20.000.
Acum avem aprobate până la 16.000 angajări, dar cu ce ne ajută, dacă sunt oprite angajările.
În plus, din școli nu mai vine nimeni. Nu se mai înghesuie ca altădată, când aveam zeci pe un loc.
S-a terminat și cu salariile, și cu ieșirile din sistem. Iar munca în penitenciar este foarte grea. Au parte de situații care necesită un mare control, pentru că totul poate să se ducă de râpă.
Locuri în plus, personal în minus!”, atrage atenția Florin Șchiopu, președintele Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro