Primăria Capitalei îi invită pe bucureşteni în Parcul Herăstrau, (intrarea Charles de Gaulle), pentru a o susţine pe Simona Halep, care va juca în finala de la Roland Garros, având-o ca adversară pe Maria Sarapova.
Astfel, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în cadrul CineParK, toţi bucureştenii vor putea urmări pe un ecran de mari dimensiuni meciul anului, finala de la Roland Garros.
Hai Simona! Hai România!
Primaria Municipiului Bucureşti, prin CREART – Centrul de Creatite, Arta si Traditie al Municipiului Bucuresti, organizeaza, în Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), evenimentul cultural CineParK.Timp de trei luni, incepand din acest weekend si pana pe 24 august 2014, toti cei care sunt în căutarea unei modalitati de a-si petrece serile de vară, au la dispozitie un program ce include aproximativ 60 de filme. Acestea apartin tuturor genurilor cinematografice si îmbină tematici diverse, de la dragoste, la actiune, comedie, science fiction, dramă, musical, aventură si până la fantasy, astfel încât, fiecare spectator să se poată bucura de un weekend recreativ, în compania prietenilor.
De asemenea, pentru cei mici, în fiecare sâmbătă si duminică, de la ora 18.00, vor fi difuzate filme pentru copii.