Pare incredibil, insa statisticile o confirma. Bucurestenii traiesc mai mult decat ceilalti romani. In ciuda vietii alerte de zi cu zi, a stresului si a poluarii, media de viata in Capitala e mai mare decat in restul tarii. Daca Bucurestiul se poate lauda cu cei mai longevivi cetateni, orasul sufera la capitolul bebelusi. Am vrut sa vedem cum e viata la varste extreme, asa ca am pus fata in fata doi bucuresteni. Un batran trecut de 100 de ani si o fetita de 11 luni, abandonata.

Aparent nu au nimic in comun. De-o parte a baricadei se afla un copilas cu chip de inger, pentru care viata e o necunoscuta. De cealalta parte, un batran intelept, pentru care verbul “a trai” nu mai are nici o necunoscuta. Si totusi, intre batranul de 100 de ani si fetita care abia invata sa gangureasca exista un element comun: “statutul de bucurestean”. Intalnirea dintre cei doi a fost emotionanta si pentru unul si pentru celalalt. Batranul bucurestean a tinut in brate pentru prima data copilul pe care si l-ar fi dorit, iar micuta de numai 11 luni s-a atasat imediat de bunicul pe care nu-l are.

In ciuda celor 100 de ani batuti pe muchie, Gheorghe Soare e un batranel simpatic si plin de viata. E la curent cu toate framantarile din viata politica, dar si cu cele din sport. Stelist convins, nenea Gheorghe nu se poate abtine sa nu pomeneasca de echipa preferata. Trece cu usurinta de la un subiect la altul, iar daca vine vorba despre tineretea lui cu greu il mai poti opri din povestire. “ 47 de ani am muncit. Am fost tipograf. Unde lucram eu se tiparea buletinul oficial. Asa se numea pe atunci Monitorul Oficial de astazi”, tine sa ne precizeze batranelul. Nu a avut niciodata copii, desi si-ar dorit foarte mult acest lucru. Asa ca intalnirea cu micuta Bianca l-a emotionat din cale afara. “E singurul lucru pe care il regret in viata. Daca as fi avut copii, viata mea ar fi fost completa”, ne-a spus, putin mahnit, batranul.

Bianca are o poveste trista. A fost abandonata de mama ei la nastere, iar acum fetita e crescuta de un asistent maternal din sectorul 3. Potrivit reprezentantilor Directiei pentru Protectia Copilului, micuta nu a fost vizitata niciodata de mama ei. Acest lucru nu inseamna insa ca Bianca nu are parte de dragoste parinteasca. “O iubesc tare mult, ca si cum ar fi copilul meu. E o fetita vioaie si foarte isteata”, a spus “mama” de imprumut.

Gheorghe isi aminteste cu nostalgie de tinerete. Intr-o cutie veche  e stransa toata viata lui. Pastreaza si acum carnetul de mester tipograf, dar si certificatul de absolvire a scolii de subofiteri

74 ani, media de viata in oras

Potrivit ultimelor date ale Directiei Regionale de Statistica a Municipiului Bucuresti, media de viata este mai mare in Capitala (74 ani) decat in restul tarii (71 de ani). In ceea ce priveste numarul de nasteri, lucrurile stau exact invers. “In tara sunt zece nascuti vii la mia de locuitori, iar in Bucuresti doar opt”, ne-a declarat Corina Sacala, de la Directia Regionala de Statistica a Municipiului Bucuresti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News