Insolvenţa producătorului, respectiv furnizorului de energie termică din Bucureşti are drept scop principal, declarat, suspendarea proceselor privind datoriile istorice înregistrate. RADET, furnizorul de căldură, are datorii către ELCEN, producătorul de energie calorică, încă din 1996. Acestea au crescut în timp, prin penalităţi, iar acum au ajuns  la aproxiamtiv 2 miliarde de lei, contravaloare a 450 de milioane de euro. Pe motiv că mare parte din această datorie o reprezintă penalităţile, Primăria Capitalei ar dori să facă un audit, să vadă dacă datoria este reală, dar, în mod straniu, prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Primăriei Municipiului Bucureşti, aprobat de Consiliul General, Municipalitatea poate face audit la orice instituţie subordonată, cu excepţia RADET şi RATB!

2.100 de kilometri de reţea şi-au depăşit durata de viaţă

În fine, RADET nu va mai putea fi executată silit de ELCEN, care, la rândul ei, scapă de datoriile pe care le are la furnizorul de gaz metan. În acest fel, căldura bucureştenilor este asigurată! Mai mult, preţul gigacaloriei şi subvenţia vor rămâne la nivelul anului trecut, respectiv la valoarea de 186 de lei, din care Primăria subvenţionează 50%.

Primăria atrage însă atenţia că bucureştenii s-ar putea trezi fără căldură în plină iarnă în anumite zone, mai precis în majoritatea zonelor… Asta pentru că 70% din cei 3.000 de kilometri de reţea au o vechime mai mare de 40 de ani şi şi-a depăşit durata de viață. Asta însemană 2.100 de kilometri de reţea, din care 1.000 de kilometri sunt reţea primară, se pot sparge oricând. Dacă crapă un tub de reţea primară, de exemplu, o mare partea oraşului rămâne fără căldură cel puţin trei zile.

Uzura reţelei înseamnă pierderi de 20 de milioane de euro pe an

În condiţiile în rețeaua de distribuţie a energiei termice se înregistrează peste 4.000 de avarii pe an. Din cauza sistemului învechit de distribuție a agentului termic, zilnic se pierd 1.000 de tone de apă caldă. Asta înseamnă 20 milioane de euro pe an, care se duc în pământ.

În absenţa fondurilor pentru modernizare reţelei, asigurarea căldurii pe timp de iarnă a bucureştenilor este, de la an la an, mai mult o chestie de noroc. De ani de zile conducerea RADET spune că oricând poate apărea o avarie majoră în miez de iarnă, dar nu face nimeni nimic.

UE vrea menţinerea sistemelor centralizate de încălzire

Parlamentul European a adoptat pe 13 septembrie 2016 ”Strategia Uniunii Europene pentru încălzire şi răcire”, prin care se cere ca 50% din nevoia de căldură a Uniunii Europene să fie asigurată prin termoficarea centralizată. În document se consideră că ”rețelele centralizate de termoficare oferă o alternativă care ar trebui să înlocuiască sistemele mult mai poluante de încălzire individuală în aglomerările urbane”.

Strategia europeană face apel la modernizarea și extinderea sistemelor existente de termoficare centralizată și cere statelor membre să pună în aplicare mecanisme fiscale și financiare pentru a încuraja dezvoltarea și utilizarea încălzirii și răcirii centralizate.

Urmărește-ne pe Google News