• Cei cinci copii ai familiei Cornea din Străluești își vor face și anul ăsta lecțiile la lanternă sau la lumânare
  • Locuința unde stau împreună cu părinții lor nu are nici apă curentă, nici electricitate
  • Soții Cornea au cerut de 12 ani o locuință socială sau măcar un container de la Primăria Sectorului 1
  • Claudiu, tatăl, muncește în construcții, dar nu face față cheltuielilor familiei
  • În lipsa sprijinului de la autorități, Claudiu și Florica se tem că vor ajunge iar în stradă, împreună cu copiii lor
  • În situația soților Cornea se află încă 20 de familii, care stau pe același câmp din zona Străulești

de Maria Andrieș

Familia Cornea are cinci copii și locuiește într-o baracă, pe un câmp din cartierul Străulești. Terenul a fost revendicat de la Primăria Sectorului 1, iar proprietarul i-a amenințat cu evacuarea pe soții Cornea și pe celelalte 20 de familii vecine. Florica și Claudiu au mai fost evacuați o dată, iar anul trecut au locuit o lună în stradă, „la bordură”, la mai puțin de un metru de șosea.

Atunci copiii n-au mai putut merge la școală. Iar doi dintre băieți au rămas repetenți. „Ne-am rugat de primărie să ne dea măcar un container, să stăm în el. Ne-au spus că n-au de unde să ne dea”, își amintește Florica.

Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext
Recomandări
Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext

Poliția Locală a vrut să le dea amendă și să le confiște mobila. Cei de la Asistența Socială au vrut să le ia copiii și să-i dea în plasament. Le-au propus să despartă familia, mama și copiii să meargă la un centru social, dar tatăl a refuzat.

Claudiu a fost dat de părinții lui la orfelinat, de la doi ani, din pricina sărăciei. Spune că nu vrea să treacă și copiii lui prin așa ceva. Muncește în construcții, câștigă în jur de 2.000 de lei pe lună. Cu tot cu alocațiile copiilor și alocația de susținere a familiei, se fac 2.500 de lei.

VIDEO / Prima zi de școală. La 10 km de centrul Capitalei, o fată studioasă învață la lanternă!

Familia Cornea are cinci copii și locuiește într-o baracă

Locuința are o cameră și o sală

Claudiu are 12 clase, Florica, două. Se mândresc cu băiatul cel mare, Vasile, care intră într-a XI-a, la liceu. Alexandru, 14 ani, e într-a VI-a, iar Cristian, 13 ani, într-a V-a. Ștefania, 8 ani, trece într-a II-a. Ștefănel, mezinul, de 2 ani și 10 luni, va merge la grădiniță.

„Sunt copii buni, nu am probleme cu ei. Mă ajută la treabă, cară și ei apă”, spune mama lor.

Conclavul, unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume, decide noul papă. 135 de cardinali sunt eligibili să fie aleși
Recomandări
Conclavul, unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume, decide noul papă. 135 de cardinali sunt eligibili să fie aleși

Barăcile nu au apă curentă, nici electricitate. Distribuitorii nu vor să încheie contract cu ei, pentru că nu au acte de proprietate pe locuință.

Apa e adusă în bidoane sau în PET-uri de la Romprest, aflat la două sute de metri, peste drum.

„E apa cu care se umplu cisternele și se spală străzile. Nu e prea bună e băut, dar noi o bem, dacă n-avem bani de apă la sticlă. Mai puțin iarna, atunci nu bem, că are tot felul de soluții contra zăpezii”, explică Florica.

Unul dintre vecini a tras un fir, tot de la Romprest, și o dată, de două ori pe săptămână, baraca lui are și curent.

Locuința familiei Cornea, încropită din placaje și prelate, are o cameră și o sală care servește de bucătărie și, iarna, de sală de baie. Copiii își fac lecțiile afară, la masă, sau la lumina lanternei ținute de unul dintre părinți.

Ștefania abia așteaptă deschiderea școlilor. Știe să citească și iubește cărțile. Și-a scos ghiozdanul să facă probă. Vrea să se facă medic și se joacă de-a doctorița în curte. Dacă ar avea camera ei, ar umple-o cu cărți de sus până jos și cu postere cu Luna, un personaj Disney.

„Le-am spălat blugii și ghiozdanele, pentru prima zi. Nu am avut cu ce să le iau haine noi, îi trimit cu ce au pe ei”, spune mama.

Moldoveanul Oleg Babii și rețeaua de firme din România care alimentează cu valută regimul de la Tiraspol. Cine sunt partenerii români
Recomandări
Moldoveanul Oleg Babii și rețeaua de firme din România care alimentează cu valută regimul de la Tiraspol. Cine sunt partenerii români

De mâncat, mănâncă, cel mai des, cartofi prăjiți sau ciorbă de cartofi.

Claudiu și Florica au cerut, în urmă cu 12 ani, o locuință socială de la Primăria Sectorului 1. Se află pe locul 345 pe listă.

„Nu vrem mură în gură, adică să ne dea statul casă. Vrem o locuință cu chirie mai mică, să ne-o putem permite, să aibă copiii baie și paturile lor”, spune Claudiu, adăugând că el, unul, și-a pierdut speranța.

Familia Cornea s-a înscris în audiență la primarul sectorului 1 în martie și încă n-a fost primită.

Citește și:

EXCLUSIV/ Adevărul din spatele carierei de fotomodel. O tânără din România strălucește la Milano: „Ți se refuză un job dacă ai cu jumătate de centimetru în plus pe șolduri”

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Viva.ro
Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
Adevarul.ro
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Elle.ro
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Observatornews.ro
Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul
HOROSCOP
Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI