Studiul a fost realizat de compania europeană de cercetare CE Delft și a vizat 432 de orașe europene, 21 dintre acestea fiind din România.
Conform organizației Observatorul Român de Sănătate, București, Cluj-Napoca și Brașov sunt printre cele mai poluate orașe europene cu NO2.
De asemenea, studiul a arătat că românii sunt europenii cei mai afectați de costurile cauzate de impactul poluării aerului asupra sănătății.
Bucureştiul ocupă locul doi în Europa, după Londra, în privinţa costurilor morţii premature cauzate de poluarea aerului, iar pierderile anuale din cauza impactului poluării se ridică la 3.004 euro pe cap de locuitor.
Cercetările mai arată că, în contextul pandemiei de COVID-19, o calitate inferioară a aerului poate crește mortalitatea în cazurile de COVID-19.
Studiul european concluzionează că reducerea poluării aerului ar trebui să devină o prioritate de sănătate publică în orașele Europei. CE Delft recomandă construirea unei rețele de monitorizare a calității aerului, în prezent existând prea puține astfel de stații.
Foto: Hepta
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!