Astfel, pentru buna desfăşurare a evenimentului sportiv „Supercupa României la karting electric”, ce va avea loc în Piaţa „George Enescu”, şase linii STB (liniile de autobuz 122, 137, 168, 226, 361 şi 368) vor fi deviate temporar şi vor funcţiona pe trasee modificate sâmbătă, 20 august 2022 (între orele 11.30-17.30) şi duminică, 21 august (între orele 10.30-16.30), a precizat Municipalitatea, într-un comunicat de presă.
În urma restricţionării traficului rutier pe Calea Victoriei, între Bd. Dacia şi Str. Ion Câmpineanu, pe Str. Ştirbei Vodă, între Str. Berzei şi Calea Victoriei şi pe Str. Valter Mărăcineanu, între Calea Victoriei şi Str. Ion Cȃmpineanu, traseele celor şase linii STB vor fi modificate astfel:
- liniile 122 şi 137 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele „Complex Cartier Latin”, respectiv „Carrefour Militari” şi intersecţia Str. Ştirbei Vodă/Str. Luterană/Str. Ion Câmpineanu, apoi pe un traseu modificat pe Str. Luterană, Str. G-ral Budişteanu, Bd. Dacia, Piaţa Romană, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Piaţa 21 Decembrie 1989. Celălalt sens nu va fi modificat;
- liniile 168 şi 226 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele „Cartier Constantin Brâncuşi”, respectiv „Depoul Alexandria” şi intersecţia Str. Ştirbei Vodă/Str. Luterană/Str. Ion Câmpineanu, apoi pe un traseu modificat pe Str. Luterană, Str. G-ral Budişteanu, Bd. Dacia, Calea Dorobanţilor, Piaţa Lahovari, Str. George Enescu, Bd. Gheorghe Magheru, „Piaţa Romană”. Celălalt sens nu va fi modificat;
- linia 361 va funcţiona pe traseul de bazǎ ȋntre „Complex Comercial Bǎneasa” şi Piaţa Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre „Piaţa Unirii 2′ pe Bd. Lascǎr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bǎlcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu va fi modificat;
- linia 368 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Valea Oltului” şi intersecţia Str. Ştirbei Vodă/Str. Luterană/Str. Ion Câmpineanu, apoi pe un traseu modificat pe Str. Luterană, Str. G-ral Budişteanu, Bd. Dacia, Bd. Gheorghe Magheru, „Piaţa Romană”, cu întoarcere pe Bd. Gheorghe Magheru, Str. George Enescu, Str. Nicolae Golescu, Str. Episcopiei, Str. Ştirbei Vodă, Str. Luterană, apoi pe traseul actual.
Evenimentul „Simfonia Apei” se va desfăşura în Piaţa Unirii – Fântâni Unirii, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în perioada 14 mai – 2 octombrie 2022. În aceste zile se va restricţiona traficul rutier, gradual în funcţie de numărul de persoane, între orele 19:30 – 23:00, pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între bd. Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (zona fântânilor).
Primăria Capitalei menționează că o altă adunare publică avizată de către Comisia Tehnică de Circulaţie este cea pentru desfăşurarea unor filmări în Piaţa Francofoniei şi pe Bd. Libertăţii, motiv pentru care autobuzele liniei 136 vor circula pe un traseu modificat duminică, 21 august 2022, începând cu ora 17.00.
Astfel, linia 136 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „C.E.T. Vest Militari” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/Str. Izvor, apoi pe un traseu modificat pe Str. Izvor, Bd. B.P. Haşdeu, Splaiul Independenţei, cu întoarcere pe Bd. Libertăţii, Bd. Naţiunile Unite, Str. Izvor, Calea 13 Septembrie, apoi pe traseul actual.
Comisia Tehnică de Circulaţie a avizat și desfășurarea evenimentului comunitar sportiv organizat de către Asociaţia „Părinţii Cireşari”, pentru care, numai în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 9:00 și 21:00, se va închide traficul rutier pe str. Copilului, segmentul de drum cuprins între str. Constantin Buzdugan şi str. Athanasie Enescu (sector 1).