Capitala și 17 județe apăreau, luni dimineață, fără programări disponibile la vaccinarea anti-COVID, potrivit datelor de pe platforma națională de vaccinare, informează Hotnews.
Cele mai multe programări disponibile apăreau în județele Suceava (9.000), Arad (6.200) și Botoșani (5.300), arată sursa citată.
Alte nouă județe indicau sub 1.000 de locuri disponibile pentru vaccinarea anti-COVID: Bihor, Satu Mare, Alba, Hunedoara, Olt, Vaslui, Galați, Brăila și Tulcea.
Românii pot accesa platforma naţională de vaccinare pentru a vedea în timp real situația pe județe și centrele de vaccinare cu locuri libere.
Campania de vacccinare din România intră de luni, 15 martie 2021, în etapa finală, cea de-a treia, a imunizării populației generale, iar începând cu ora 9.00, se deschid listele de așteptare pentru programare la vaccinarea anti-COVID.