„Această sumă este menită să sprijine atât modernizarea, dotarea şi reabilitarea celor 19 spitale aflate în administrarea Municipalităţii, cât şi desfăşurarea actului medical în condiţii moderne, la cele mai înalte standarde. Mai mult decât atât, în premieră pentru Bucureşti, Primăria Capitalei va achiziţiona anul acesta aproximativ 500 de locuinţe destinate medicilor. Acest demers, cumulat cu fondurile acordate spitalelor, este menit să oprească ‘exodul’ medicilor profesionişti şi să creeze condiţii ultramoderne de tratament pentru bucureşteni”, se arată în comunicat.

De altfel, Bugetul pe 2018 al Bucureștiului a fost aprobat. Cum sunt împărțite cele 5, 7 miliarde de lei.

Potrivit PMB, un simplu studiu comparativ al bugetului Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) din ultimii ani, „când PNL (PDL) a avut majoritate în Consiliul General, demonstrează clar că domeniul sănătăţii nu a beneficiat de acţiuni concrete ale opoziţiei şi nici nu a fost pe lista de priorităţi a PNL, care, fiind majoritar în CGMB, ar fi putut să aducă modificări semnificative în acest domeniu”.

PMB susţine că bugetul Administraţiei Spitalelor (înfiinţată în anul 2009) a fost de 326,6 milioane euro pentru 2009-2016 şi de 172 milioane euro pentru 2017-2018.

„În doar doi ani, actuala administraţie a alocat sănătăţii un buget care reprezintă mai mult de jumătate din suma alocată acestui domeniu în ultimii opt ani”, arată PMB.

PMB afirmă că o altă premieră o constituie componenta socială, care până la actuala Administraţie nu a constituit altceva decât „un cumul de declaraţii sforăitoare”, fiind un domeniu subfinanţat. În ultimii doi ani s-a acordat asistenţei sociale aproape dublul sumei acordate de opoziţie în ultimii 13 ani, se arată în comunicat.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Actuala administraţie acordă în prezent stimulente pentru peste o sută de mii de bucureşteni, atât celor care se înscriu în categoriile vulnerabile (copii şi adulţi cu handicap, persoane vârstnice) precum şi celor care, cu ajutorul acestor stimulente, îşi îmbunătăţesc calitatea vieţii: familii monoparentale, tinerii căsătoriţi, tinerii care îşi întemeiază o familie, sau cuplurile care îşi doresc copii şi au nevoie de proceduri speciale, cum ar fi fertilizarea în vitro, şi pentru care Primăria Capitalei acorda vouchere în valoare de 13.800 lei/cuplu. De asemenea, chiar zilele acestea, s-a aprobat în Consiliul General un alt proiect prin care Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti va derula un program de acordare a voucherelor ‘Materna Bucureşti’ prin care se acordă un ajutor financiar de 2.000 de lei femeilor gravide din Bucureşti, pentru achitarea serviciilor medicale şi a medicamentelor”, menţionează PMB.

Potrivit PMB, Administraţia Străzilor, „condusă de PDL”, a avut timp de 17 ani, un buget total de aproximativ un miliard de euro.

„Astfel, deşi din anul 1999 şi până în anul 2016 s-au tocat aproximativ un miliard de euro pentru asfaltarea şi reabilitarea arterelor Capitalei, adevăratele realizări nu se văd pe stradă, în teren. Mai mult decât atât,  s-au cheltuit zeci de milioane de euro pentru construirea de piste de biciclete realizate cu bidineaua, iar acum actuala Administraţie este arătată cu degetul pentru lipsa acestora. Cu toate acestea, opoziţia îşi şterge trecutul cu buretele şi aruncă în spaţiul public scrisori deschise, apeluri sau comunicate dezinformatoare  în care condamnă lipsa investiţiilor în infrastructura şi faptul că în ultimii doi ani nu s-a realizat ceea ce ei nu au făcut timp de mai bine 20 de ani pentru Bucureşti”, se arată în comunicat.

Primăria susţine că actuala administraţie a alocat anul acesta nu mai puţin de 231 milioane de euro pentru infrastructura rutieră şi fluidizarea traficului, dotări, investiţii şi subvenţii pentru transport în comun – investiţii în lucrări care vor genera diminuarea aglomeraţiei în trafic.

De asemenea, pentru îmbunătăţirea sistemului rutier, semaforizare inteligentă, managementul traficului, a fost alocată suma de 56 de milioane de euro. Municipalitatea demarează 14 proiecte de construire de parcări subterane şi supraterane, suma alocată pentru început fiind de aproximativ 11 milioane de euro.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Reînnoirea parcului auto al RATB reprezintă de asemenea o prioritate pentru actuala Administraţie, se arată în comunicat, un bun exemplu în acest sens fiind licitaţia pentru achiziţionarea celor 400 de autobuze noi, Euro 6. Totuși, licitaţia pentru autobuze organizată de Primăria Capitalei ar putea fi anulată, după ce două companii acuză că oferta declarată câştigătoare este neconformă.

Iată și reacția Gabrielei Firea, după ce licitația de autobuze pentru Capitală ar putea fi anulată: „Contestatari de profesie”

Sunt în pregătire licitaţiile pentru achiziţionarea a 100 de autobuze cu GNC, a altor 100 de autobuze, de această dată electrice, a 100 de troleibuze şi 100 de tramvaie.

„Subliniem că adminstraţia PNL (PDL) a achiziţionat în jurul anilor 2006… 500 de autobuze fără aer condiţionat, iar acum RATB montează sisteme de climatizare pe primele 150 dintre acestea”, arată Primăria Capitalei.

Potrivit comunicatului, un alt domeniu important, neglijat de vechile administraţii ale Capitalei, îl constituie cel al consolidării clădirilor cu risc seismic. Acum, Primăria Capitalei investește 10 milioane de euro în consolidarea clădirilor cu risc reismic.

„Astfel, în 27 de ani, s-au consolidat doar 20 de astfel de clădiri, iar actuala administraţie a reuşit, în mai puţin de doi ani, să înceapă lucrările de consolidare la 10 clădiri cu risc seismic ridicat, situate în centrul Capitalei. Totodată, în prezent, se întocmeşte documentaţia pentru expertizarea şi proiectarea lucrărilor de intervenţie/consolidare pentru alte 20 de clădiri şi s-a demarat un alt program prin care se vor pune în siguranţă încă 100 de clădiri aflate în diverse stadii de degradare”, arată Gabriela Firea.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Primăria afirmă că, pe lângă faptul că partidele de dreapta au dispus, timp de aproape două decenii, de bugete fabuloase, pe care le-au cheltuit după bunul plac şi cu care ar fi putut să realizeze investiţii semnificative pentru Capitală, au contractat şi împrumuturi de 500 de milioane de euro, pe care acum actuala administraţie are obligaţia să le refinanţeze sau să le achite.

„E arhicunoscut faptul că reprezentanţii opoziţiei aleg să facă o politica distructivă, desfiinţând proiecte şi obiective esenţiale pentru bucureşteni, fără scrupule. Pentru ei, interesul bucureştenilor nu contează, tot ce urmăresc este demolarea şi demontarea tuturor iniţiativelor actualei administraţii, indiferent de importantă şi rolul lor în viaţa bucureştenilor. Proiectele şi iniţiativele Primăriei sunt blocate în Consiliul general sau denigrate şi interpretate tendenţios în mod public de către opoziţie, care comunica permanent în spaţiul public (pentru a-şi justifica activitatea) informaţii trunchiate menite să calomnieze Primarul General şi activitatea instituţiei pe care o conduce”, se menţionează în mesaj.

Primăria mai afirmă că, deşi de mai bine de 20 de ani în Bucureşti se construiesc statui şi monumente de for public, acum opoziţia încearcă să acrediteze ideea că Primarul General, Gabriela Firea, este singurul edil care finanţează realizarea unor statui în Bucureşti. În schimb, Uniunea Salvați România (USR) București cere Primăriei Capitalei suspendarea imediată a cheltuielilor pentru statui și redirecționarea banilor către spitale.

„Subliniem încă o dată că Primarul General, Gabriela Firea, nu a semnat nici un proiect de realizare a unor monumente, ci a continuat proiecte începute de administraţiile anterioare, fiind obligată, conform legii, să ducă la bun sfârşit aceste contracte. Mai mult decât atât, organizarea unor festivaluri sau concerte reprezintă un alt subiect care se doreşte a fi atribuit în mod fals actualei administraţii, deşi, la o primă vedere obiectivă, se poate constata că acestea reprezintă evenimente de tradiţie, organizate de ani de zile şi care, datorită reputaţiei, beneficiază de participarea a numeroşi artişti de renume din întreaga lume”, se mai arată în studiul comparativ.

Potrivit PMB, pentru reprezentanţii PNL este mult mai simplu că Primarul General actual să fie vinovat de tot ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani: pornind de la lipsa parcărilor, a clădirilor care nu au fost reabilitate de 29 de ani şi până la iepuri uriaşi decorativi (care nu aveau nici o legătură cu Primăria Capitalei), sau târguri de tradiţie, sesizate brusc de opoziţie.

„Reiterăm faptul că Primarul General, Gabriela Firea, îi asigură pe bucureşteni ca toate proiectele Primăriei Municipiului Bucureşti vor continua, în pofida opoziţiei, şi că Municipalitatea Bucureşti are ca prima prioritate dezvoltarea proiectelor menite să îmbunătăţească şi să modernizeze viaţa în Capitala României”, se mai arată în postare.



CITEȘTE ȘI… Eveniment cu mici, bere și muzică populară în centrul New York-ului, pe Broadway! Artiștii noștri fac show la Romania Day



 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI