Decizia ar veni într-un moment în care Centrul Vechi al Bucureștiului se va extinde cu 50 de străzi. Vezi ce anunț a făcut Gabriela Firea.

Astfel, printre măsurile prevăzute se numără colectarea selectivă a deşeurilor, doar în saci de plastic şi doar într-un anumit interval de timp, iar amenzile pot ajunge şi la 5.000 de lei.

„Persoanele juridice care desfăşoară activitatea în spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în Centrul Istoric au obligativitatea de a colecta deşeurile menajere şi asimilabile, exclusiv în saci de plastic, pe tipuri de deşeuri: a) hârtie, b) plastic, PET, doze de aluminiu, c) sticlă, d) deşeu umed : biodegradabile şi deşeuri alimentare. Sacii de plastic vor fi puşi la dispoziţie contra cost de căre operatorul de salubrizare”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), de pe 4 mai.

Deşeurile vor fi colectate doar dimineaţa, între 4.00 şi 10.000. Astfel, luni, miercuri şi vineri vor fi colectate deşeurile din hârtie şi carton, iar marţi, joi şi sâmbătă cele de plastic, PET, doze de aluminiu.

Deşeurile biodegradabile şi cele alimentare vor fi colectate zilnic.

Proiectul mai prevede ca respectivele coşuri de gunoi stradale să fie spălate o dată pe săptămână.

Totodată, deţinătorul/administratorul terasei sau al unui spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în Centrul Istoric are mai multe obligaţii. Printre acestea, obligaţia de a asigura la intrarea în spaţiu coşurile pentru deşeuri, cu două compartimente, pentru deşeuri uscate şi pentru deşeuri umede, trebuie să spele zilnic, cu excepţia zilelor când temperatura diurnă este sub 10 grade, trotuarul aferent spaţiului comercial în intervalul 10.00-10.30, pe perioada iernii să evacueze zăpada şi să aplice tratament pentru combaterea poleiului pe trotuar, să spele vitrinele şi să le amenajeze corespunzător, să amenajeze vitrinele pe perioada sărbătorilor de iarnă, să îndepărteze afişele ilegale/deteriorate şi graffiti de pe faţade, să asigure recipienţi pentru colectarea uleiului uzat şi să-l predea reciclatorilor, să raporteze lunar Direcţiei Utilităţi Publice din Primăria Capitalei cantităţile de uleiuri uzate predate şi să nu obtureze iluminatul public.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

De asemenea, toaletele ecologice, indiferent cine le deţine, vor fi spălate zilnic în perioada mai-octombrie şi de două ori pe săptămână în perioada noiembrie-aprilie.

Amenzile vor fi cuprinse între 500 şi 5.000 de lei pentru nerespectarea regulamentului.

La începutul lunii aprilie, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţa că va fi implementat un nou regulament în Centrul Istoric, care va consta în „amendarea drastică” a comercianţilor care nu păstrează curăţenia în zonă.

„Am un teanc de fotografii din Centrul Istoric care nu ne fac cinste. Amenzile vor fi drastice şi ne vom implica maxim, dar dorim o responsabilitate şi din partea comercianţilor (…) Dacă nu se înţelege să cooperăm, atunci vom face tot ce fac europenii serioşi, cu sau fără papion, şi vom da amenzi drastice. (…) Voi avea toleraţă zero la a mai permite ca mai ales în centru, clădirile istorice de patrimoniu să fie în continuare ca după război. Unele dinte ele sunt foarte murdare, afectate de vreme sau pline de graffiti”, a declarat Gabriela Firea.

Vă reamintim că, la începutul lunii aprilie, un balcon a căzut peste două mașini aflate pe strada Blănari din Capitală.



CITEȘTE ȘI… VIDEO / Fata care poartă ie în fiecare zi din anul Centenarului Marii Uniri. ”Semnele cusute pe cămăși poartă mesajul celor dinainte”



 

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Locul secret în care a plecat Călin Georgescu, alături de apropiații de la POT în seara alegerilor parlamentare
FANATIK.RO
Locul secret în care a plecat Călin Georgescu, alături de apropiații de la POT în seara alegerilor parlamentare
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Monica Bîrlădeanu, apariție spectaculoasă într-o ie supradimensionată superbă de Ziua Națională a României. Detaliul care a atras atenția tuturor
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, apariție spectaculoasă într-o ie supradimensionată superbă de Ziua Națională a României. Detaliul care a atras atenția tuturor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cine este PSDU, partidul "clonă" acuzat de PSD că le-a "furat" din voturi pentru că alegătorii au confundat sigla
Observatornews.ro
Cine este PSDU, partidul "clonă" acuzat de PSD că le-a "furat" din voturi pentru că alegătorii au confundat sigla
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI