S-a încercat mutarea scaunului mai în spate, însă nu se mai vede bine în oglinzi, au declarat mai multe surse din STB, sub protecția anonimatului.

Reprezentanții Primăriei Capitalei au confirmat existența problemei și spun că acestea vor fi rezolvată pe cheltuiala producătorului, afirmă sursa citată. Dar, pe lângă problema cu ajustarea scaunului, au mai fost semnalate și alte probleme la autobuzele firmei turcești Otokar, care a câștigat licitația PMB:

  • nu sunt prevăzute cu stopuri în spate, partea de sus. Acestea sunt doar jos, vizibilitatea fiind mai redusă;
  • nu au acel buton de oprire a autobuzului atunci când acesta stă la stop, apoi pornire cu accelerația, așa cum au autobuzele vechi;
  • autobuzele nu au manetă retarder la volan.

„În legătură cu aspectele semnalate, vă informăm că toate solicitările Societății de Transport București, referitoarele la noile autobuze OTOKAR sunt operate, fără costuri suplimentare, de către producător, astfel încât acestea să răspundă întocmai nevoilor transportului public din București. Astfel, vă comunicăm că toate autobuzele vor fi dotate cu funcția „BUS&STOP” prin montarea întrerupătorului la bord, ia poziția scaunului la conducătorul auto a fost deja ajustată, conform cu solicitarea STB. De asemenea, toate autobuzele vor fi dotate cu manetă retarder la volan, suplimentar funcției retarder asigurată prin pedala de frână. În ceea ce privește vizibilitatea în oglinzi și stopurile spate, acestea sunt conforme cu regulamentele ECE-ONU și omologarea RAR (Registrul Auto Român – n.r.)”, se arată în răspunsul trimis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Postul șoferului din noile autobuze Otokar

Postul șoferului din noile autobuze Otokar

Maneta retrader este un dispozitiv, hidraulic sau electric, folosit pentru a îmbunătăți sau înlocui unele funcții a sistemelor de frânare, și este folosit în special în cazul mașinilor mari. Sistemele de frânare, bazate pe fricțiune, pot ceda în timp în cazul în care sunt folosite în exces.

Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională
Recomandări
Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională

O mașină care nu poate frâna la timp, este periculoasă, în special dacă transportă oameni sau diverse materiale. Din acest motiv, pentru a îmbunătăți timpul de frânare, multe camioane sau autobuze sunt echipate cu diverse sisteme de frânare care nu sunt bazate pe fricțiune.

Scopul principal al retardelor, este de a încetini vehiculele, sau de a menține o viteză constantă, când mașina coboară o panta, deal, etc. E important de știut ca aceste dispozitive nu au posibilitatea de a opri un vehicul, deoarece cu cat viteza este mai mica, cu atât eficiența lor e mai redusa. Retarderul este folosit ca un ajutor sistemului tradițional de frânare.

Sistemul de frânare este cel care oprește mașina complet, după ce retarderul a încetinit destul mașina. Din moment ce frâna tradiționala e folosita mai rar se poate spune că retarderul prelungește viața sistemului de frânare (cf. radiatoareoradea.ro).

„Mă bucur să îi anunț pe bucureșteni că primele autobuze noi, ultramoderne, au ajuns în Capitală. Sunt autobuze dotate cu aer condiționat, cu sistem de taxare inteligent, sunt accesibilizate pentru toate categoriile de pasageri și beneficiază de supraveghere video atât în interior cât și în exterior. Tehnologia GPS instalată permite localizarea în trafic și furnizarea către călători a informațiilor legate de timpii de așteptare în stație și de parcurgere a traseului”, declara, atunci, primarul Municipiului București (PMB), Gabriela Firea.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Ce județe sunt vizate de alerta ANM
FANATIK.RO
Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Ce județe sunt vizate de alerta ANM
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI