Cei doi copii plecaseră de acasă la o prietenă de familie, aflată la câteva străzi distanță, în timp ce mama lor era acasă cu al treilea copil, informează Digi 24.

Când au ajuns în blocul respectiv, în lift a urcat cu ei și un bărbat străin. El se apropie de ei, îi pipăie și chiar îi sărută, în timp ce urcă la etajul opt.

Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere se mai observă că bărbatul coboară apoi până la etajul patru, timp în care se văd momente de apropiere între acesta și cei doi minori.

Minorii au povestit totul părinților, care au depus o plângere la Secția 22 de Poliție din București.

„Urmare imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere și publicate de un post de televiziune, vă aducem la cunoștință faptul că în cauză au fost declanșate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală. Secția 22 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6, efectuează investigații în vederea depistării și tragerii la răspundere penală a persoanei care a agresat minorii”, anunță, într-un comunicat, Poliția Capitalei.

Psihiatru: putem discuta de o persoană cu probleme psihiatrice cronice

Un medic psihiatru a declarat, pentru Digi 24, că oamenii precum pedofilul căutat de polițiști cunosc că încalcă legi şi nu le pasă.

„E nevoie ca părinţii lor să îşi direcţioneze toată atenţia în a-i securiza. Înseamnă să comunice cu ei onest, astfel încât copiii să nu-şi asume, cum se întâmplă, o parte din culpa unei astfel de întâmplări. Pe de o parte, avem făptaşul, care, până la proba contrarie, e o persoană conştientă ca prin actele făcute violează intimitatea altor persoane şi dreptul altor persoane de a nu fi atinse nepermis.

Pe de altă parte, putem discuta de o persoană cu probleme psihiatrice cronice. Astfel de probleme psihiatrice nu ajung la medic şi pentru că România nu are servicii specializate, dar şi pentru că astfel de servicii generice de psihiatrie au ajuns să fie tot mai greu accesibile. Statul a neglijat orice chestiune ce ţine de sănătatea mintală şi nu doar sănătatea mintală pe care o poţi ocroti dintr-un spital de psihiatrie, cât sănătatea mintală din centrele ambulatorii, centrele de legătură de sănătate mintală.

Foarte rar că o persoană face un astfel de gest fără să-şi dea seama de consecinţe.

Persoanele care fac astfel de gesturi cunosc că încalcă legi şi nu le pasă. Foarte rar ca o persoană să facă astfel de gesturi asupra unui minor fără să îşi dea seama de consecinţe. Ceea ce îţi opreşte suflarea în loc este posibilitatea că ar fi putut merge mai departe”, a afirmat  medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Anul trecut, în luna octombrie, a avut loc o operațiune antipedofilie de amploare, în Brazilia. Peste 100 de oameni au fost arestați.

În India, pedofilii care violează copii mai mici de 12 ani vor primi pedeapsa cu moartea.

Foto: captura video – Digi 24


CITEȘTE ȘI… Bani și sex pentru a trece examenele la Horticultură. Un inginer de la o fermă din Iași promitea că aranjează promovarea cu profesorii

#SalariileRomanilor. Județele din România cu cele mai mari salarii, dar și județele cu cele mai mici lefuri


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI