Astfel, regiunea București-Ilfov are un PIB pe cap de locuitor de 20.500 de euro pe cap de locuitor. Dar cum prețurile din România sunt doar 50,7% din media europeană, acest lucru înseamnă 40.400 de euro pe cap de locuitor ajustat la puterea de cumpărare.
Astfel, Bucureștiul a depășit Madridul (125%), Berlinul (118%), Roma (110%) sau Lisabona (102%).
Topul sărăciilor
De asemenea, o altă veste bună este că România ma figurează doar cu trei regiuni de dezvoltare în topul celor mai sărace regiuni din Uniunea Europeană (UE), după ce Regiunea Vest a ajuns la 60% din media UE.
Pe de altă parte, acesta este un semn al creșterii decalajelor de dezvoltare dintre regiunile țării noastre. În continuare cele mai sărace sunt Regiunea Nord-Est (care cuprinde județele Vaslui, Neamț, Bacău, Iași, Suceava și Botoșani), dar și Regiunea Sud-Vest (Oltenia), în vreme ce a treia este Regiunea Sud-Muntenia (care cuprinde județele Călărași, Ialomița, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița și Prahova).
De altfel, raportul de țară al Comisiei Europene arată că gradul de sărăcie din România este în creștere.
Bulgaria este ”performera” sărăciei, cu cinci regiuni din cele mai slab clasate șapte. Polonia are alte cinci, dar cu rezultate mai bune, iar Ungaria are patru.
De asemenea, Grecia a regresat și a înlocuit două regiuni ale României din topul sărăciei.
Și Franța are faliții săi, dar nu în Europa
Și Franța are o regiune cu un PIB de doar 33% din media UE, respectiv Mayotte, dar aceasta este o insulă în Oceanul Indian.
Londra deține recordul
Pe de altă parte, recordul ”bogăției” îl constituie regiunea Londra-Vest, cu 611% din media europeană. Mai exact, nivelul este de șase ori peste media UE.
Londra este cel mai mare centru financiar al Europei.
Aceasta este urmată de către Luxemburg (257%), la rândul său un adevărat offshore care găzduiește foarte multe companii. Podiumul este completat de către Dublin, cu 217%. Irlanda este și ea un centru căutat de către companii datorită taxelor mici.
Următoarele în top sunt Bruxelles (Belgia) și Hamburg (Germania), cu 200%.