Aglomerație, haos, frig și nervi întinși la maximum!… De asta au avut parte, în cursul zilei de ieri, mii de bucureșteni. Pentru că autoturismele le-au fost blocate în parcări de malderele de zăpadă formate pe marginile principalelor artere ale Capitalei, și nu numai, de utilajele ieșite să dezăpezească șosele, foarte mulți cetățeni s-au văzut nevoiți să aleagă mijloacele de transport în comun.

Doar că, la primele ore ale dimineții, când majoritatea bucureștenilor pleacă spre serviciu, s-a produs un adevărat haos. Stațiile de metrou s-au umplut până la refuz, iar oamenii au fost nevoiți să aștepte zeci de minute doar pentru a ajunge pe peroane fiind blocați pe pasarele care fac legătura între magistrale.

”E dezastru!… dacă ajung în tren în următoarele 40-50 de minute, mă pot declara un om fericit. O invit pe doamna primar Firea să facă o plimbarea cu metroul la ora asta și să-și dea cu părerea apoi despre experiența trăită”, spune Cristian nemulțumit. Foarte multe persoane au postat, ieri, fotografii cu aglomerația din stațiile de metrou strigâdu-și mâhnirea.

Probleme au fost însă si la suprafața. Pe linia tramvaiului 41 circulația a fost blocată de câteva ori din pricina sistemului mecanic de salvare care se declanșa de fiecare dată când detecta gheață sau porțiuni mai mari de zăpadă. Totodată, la primele ore ale dimineții, RATB a anunțat că tramvaiele liniilor 23 și 32, dar și autobuzele liniei 117 sunt deviate din cauza prăbușirii unor ziduri ale fostei fabrici de bere Rahova, pe Bulevardul George Coșbuc. Astfel, sute de călători s-au văzut nevoiți să găsească alte mijloace pentru a ajunge la destinație.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News