1. Piaţa Presei Libere

Pasajul rutier de la Piaţa Presei Libere este proiectul pe care reprezentanţii Municipalităţii promit că-l vor deschide primul, din cele şapte câte mai sunt în lucru. Oricum lucrările trebuiau încheiate încă din luna mai a acestui an, deşi primarul Sorin Oprescu spunea că în luna aprilie va face inaugurarea. Pasajul, lung de aproximativ 700 de metri, este realizat doar pe un singur sens (cel de intrare în Bucureşti, de pe şos. Bucureşti-Ploieşti), având două ieşiri: una pe bd. Kiseleff şi una pe bulevardul Mărăşti. Lucrările au costat aproape 75 de milioane de lei din bugetul de stat. Acum, reprezentanţii Primăriei Capitalei spun că inaugurarea va avea loc la finalul acestei luni.

2-3. Şoseaua Iancului – Pantelimon

Lucrările de reabilitare a străzilor şi a liniilor de tramvai de pe şoseaua Pantelimon- şoseaua Iancului au început în iunie 2013 şi, după cum s-a stabilit la demararea proiectului, ar fi trebuit terminate încă de la sfârşitul anului trecut. Însă din cauză că firma care a început treaba pe şantier a intrat în insolvenţă, lucrările au stagnat o perioadă bună de timp. Astfel, întregul proiect a fost preluat de una din firmele asociate celei care a demarat lucrarea. Însă pentru că toate aceste modificări au avut loc în plină iarnă, lucrările au mai stat pe loc o bună perioadă de timp. Noul termen pentru finalizarea întregii lucrări a fost stabilit astfel: pentru şoseaua Pantelimon, la sfârşitul acestui an, iar pentru şoseaua Iancului, la sfârşiul acestei luni Primăria plăteşte pentru acest şantier, care pare să nu se mai termine, 247,8 milioane lei.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

4. Parcare cu staţii RATB, la Pantelimon

Situat la capătul şoselei Pantelimon, proiectul “Park and Ride” se vrea a fi un parcaj subteran pe două niveluri pentru 420 de autoturisme şi un terminal RATB pentru tramvaie şi microbuze extraurbane, acoperit pe o suprafaţă de 3.250 mp cu o copertină metalică. Lucrarea, începută în luna noiembrie 2013, trebuia terminată în august 2014, după cum scrie pe pancarta pusă pe şantier. Însă din ceea ce se vede la faţa locului, lucrările nici măcar nu au început. Totul, spre disperarea şoferilor care stau ore-n şir în traficul din zonă. Costul viitoarei parcări intră în preţul lucrărilor de pe şoseaua Iancului-Pantelimon.

5. Bd. Liviu Rebreanu

Pe bd. Liviu Rebreanu, lucrările la linia de tramvai nu s-au finalizat, deşi şantierul a început de mult. Tronsonul cuprins între bd. Nicolae Grigorescu şi bd. 1 Decembrie, în lungime de un kilometru, urma să fie finalizat la sfârşitul lui 2014, dar nu s-a întâmplat aşa. Reprezentanţii Primăriei Capitalei spun acum că lucrarea va fi gata la sfârşitul acestui an. Proiectul de reabilitare a sistemului rutier şi a liniei de tramvai de pe bulevardul Liviu Rebreanu, împărţit în două etape, are o valoare de 77,6 milioane de lei.

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

6. Străpungere bd. Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu

Aceasta este una din cele mai vechi lucrări din Capitală. Demarată în martie 2010, ar fi trebuit încheiată la sfârşitul anului 2012. Însă la scurt timp de la începere, lucrarea a fost blocată din cauza exproprierilor. Din primăvara anului trecut, lucrările au reînceput. Proiectul presupune un pasaj rutier peste Splai Dudescu şi Dâmboviţa de 137 metri şi va face legătura între estul şi sudul oraşului. Podul va fi gata până la sfârşitul acestui an. Valoarea contractului e 92,6 milioane de lei.

7. Piaţa Sudului

O altă lucrare care a dat peste cap circulaţia din Bucureşti este Pasajul subteran Piaţa Sudului, cel mai mare proiect de infrastructură din mandatul primarului Oprescu. Realizată cu fonduri UE, investiţia se ridică la 127 de milioane de lei. Lucrările au fost demarate în iulie 2014 şi ar trebui finalizate la sfârşitul acestui an.

8. Sp. Independenţei – Ciurel-Virtuţii

Penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel este unul din cele mai controversate proiecte de infrastructură din Capitală. Blocat în martie 2013, la doar trei luni de la începerea lucrărilor, din cauza numeroaselor exproprieri, pe şantier se lucrează din nou, dar vor mai fi de făcut exproprieri, deci totul va mai dura. Proiectul constă în realizarea unui “drum expres”, care va lega Splaiul Independenţei de autostrada A1. Valoarea lucrărilor se ridică la nu mai puţin de 580 de milioane de lei.
Fotografii: Alex Dobre, Vlad Chirea

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI