Dolarul, «regele» valutelor în 2015
“2015 va fi un an al stabilităţii pe piaţa valutară”, consideră consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, dar asta “dacă nu se strică jocul internaţional prea tare”.
Ieftinirea ţiteiului poate aduce o scădere a inflaţiei. Iar o inflaţie scăzută generează un interes scăzut din partea investitorilor de a se acoperi de un eventual risc inflaţionist, prin cumpărarea de aur, de exemplu. În consecinţă, valoarea metalului preţios nu va creşte.
Depozitele în dolari vor avea mai mult de câştigat decât cele în euro. Sunt de aşteptat noi maxime istorice pentru moneda americană. Dolarul ar putea depăşi chiar 3,8 lei. De altfel, cu o apreciere de peste 10%, dolarul este şi performerul lui 2014.
Barilul de petrol, sub 60 de dolari
Dacă în iunie 2014 barilul de petrol atingea un maxim de 115 dolari, ieri costa 55,67 dolari, cel mai redus nivel din ultimii cinci ani şi jumătate. Tendinţa de scădere, care a început în urmă cu jumătate de an, va continua ca urmare a ofertei abundente şi a scăderii cererii.
Ce este inflaţia
Se poate vorbi de inflaţie atunci când se înregistrează o creştere generalizată a preţurilor bunurilor şi serviciilor, nu doar ale unor articole. Altfel spus, cu aceeaşi monedă se poate cumpăra mai puţin.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!