După ce revolta mercenarilor Wagner ai lui Evgheni Prigojin a făcut, luna trecută, ca sistemul de conducere al Moscovei să pară şi mai opac, dar şi mai instabil, Budanov s-a folosit de ocazie pentru a spune ceea ce ştiu spionii ucraineni despre inamicul lor.

În fragmente din interviul său prezentate de Reuters la începutul acestei săptămâni, el a declarat că mercenarii ruşi răzvrătiţi s-au îndreptat spre o bază nucleară în căutarea unei arme atomice de mărimea unui rucsac. Mai multe surse ruseşti care au vorbit apoi cu Reuters au confirmat unele părţi ale acestei relatări.

Budanov a dezvăluit, de asemenea, un sondaj interceptat de serviciile sale, efectuat de Ministerul rus de Interne, care ar arăta că şeful mercenarilor, Evgheni Prigojin, se bucura de sprijin în Rusia.

Budanov nu a oferit nicio dovadă, dar a reamintit că el a prezis cu exactitate, anul trecut, momentul când Rusia va declanşa invazia pe scară largă asupra ţării sale, deşi mulţi, inclusiv în Occident, se îndoiau că aşa se va întâmpla.

„Cine s-a dovedit a avea dreptate? Noi”, spune, dezarmant de simplu şi direct, Budanov. „Avem propriile noastre surse. În cele mai apropiate birouri (de Putin), ca să spunem aşa. De aceea, de obicei, ştim ce se întâmplă”, adaugă el.

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”

Budanov: ruşii pierd bătălia informaţională

Tânărul şef al spionajului militar ucrainean consideră că în zilele noastre, un şef al unor servicii de informaţii nu mai poate rămâne în umbră. „Nu mai este posibil acest lucru. Şi toate războaiele următoare vor arăta aşa. În orice ţară din lume. Putem spune că aici creăm o tendinţă”, a declarat şeful Direcţiei Principale de Informaţii din Ucraina (GUR) în interviul pentru Reuters acordat de la sediul său din capitala ucraineană.

El a explicat că Ucraina a ajuns la concluzia că trebuie să-şi transmită public mesajele încă din 2014, când Moscova a luat lumea prin surprindere acaparând peninsula ucraineană Crimeea şi declanşând apoi un război prin interpuşi în estul Ucrainei.

„Am pierdut complet războiul informaţional în 2014. Iar războiul care a început (în 2022) l-am început aici într-un mod complet diferit. Iar acum ruşii pierd bătălia informaţională”, arată Budanov.

În mass-media rusă, el este un personaj extrem de urât. Kremlinul a calificat drept „monstruoasă” o remarcă făcută de el în luna mai. „Vom continua să ucidem ruşi oriunde ar fi pe faţa pământului, până la victoria completă a Ucrainei”, a fost afirmaţia care a stârnit mânia Kremlinului.

De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”
Recomandări
De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”

Perspectiva ca o agenţie de spionaj să trimită asasini pentru a vâna duşmanii Ucrainei a atras comparaţii cu Mossadul israelian, iar Budanov nu se opune analogiei.

„Dacă întrebaţi despre Mossad ca fiind faimos (pentru) eliminarea duşmanilor statului lor, atunci noi facem acest lucru şi îl vom face. Nu trebuie să creăm nimic, pentru că există deja”, a spus el.

Budanov, despre tentativele de asasinat la viaţa sa: totul este în zadar

Budanov şi-a început cariera militară ca agent al forţelor speciale şi a luptat în estul ţării după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea, iar proruşii au preluat controlul asupra zonelor de est ale Ucrainei. El a fost rănit de trei ori.

De când a preluat conducerea serviciului de spionaj, au existat numeroase tentative de atentat la viaţa sa care au eşuat, inclusiv un atac cu maşină capcană în care atacatorul a fost aruncat în aer.

„Singurul lucru pe care îl pot spune este că nu au încetat să încerce, dar repet – totul este în zadar”, a declarat el.

La sfârşitul lunii mai, un atac aerian rusesc a vizat cartierul său general din peninsula Rîbalski din Kiev, ceea ce a dus la apariţia unor informaţii în presa rusă potrivit cărora el ar fi fost grav rănit. Budanov a minimizat importanţa acestui incident. „Nu a fost prima lor încercare. Dar, după cum puteţi vedea, încă o dată, ne aflăm aici, în sectorul principal al acestei clădiri. Când erai afară, ai putut vedea oameni care se plimbau şi care lucrau. Totul funcţionează aşa cum trebuie”, a punctat el.

„Nu trebuia să te pui cu Putin”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii de Aleksei Navalnîi”, care va apărea în România pe 22 octombrie
Recomandări
„Nu trebuia să te pui cu Putin”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii de Aleksei Navalnîi”, care va apărea în România pe 22 octombrie

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (6)

Gabi1975.   •   16.07.2023, 11:51

Daca știați il lichidați, asta e doar dorința de a ști unde se ascunde dictatorul

bituca   •   16.07.2023, 07:51

Daca au surse apropiate de Putin de ce nu l-au eliminat.

asdqaz   •   15.07.2023, 17:15

ati stiut cand a inceput totul?

    VolodimirZelenski   •   15.07.2023, 18:42

    asdqaz   •  15.07.2023, 17:15

    ati stiut cand a inceput totul?

    Da. Am stiut.

      vudejea   •   15.07.2023, 21:04

      VolodimirZelenski   •  15.07.2023, 18:42

      Da. Am stiut.

      Daca stiati, nu va nasteati :))

        VolodimirZelenski   •   16.07.2023, 08:59

        vudejea   •  15.07.2023, 21:04

        Daca stiati, nu va nasteati :))

        Ne-am nascut deoarece stiam ca vom face ceva istoric.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
FANATIK.RO
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Unica.ro
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Financiarul.ro
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Observatornews.ro
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI