În cazul medicilor, va conta și cât de fideli sunt spitalului în care lucrează, iar judecătorii vor încasa prime dacă rezolvă rapid multe dosare, potrivit unor principii avansate de ministere pentru a fi incluse în noua lege a salarizării bugetarilor.

Toate aceste criterii de performanță, aproape integral redactate la modul general, sub forma unor principii, au fost avansate de ministere pentru a fi incluse în noua lege a salarizării angajaților din sistemul bugetar și a fi avute în vedere, alături de alți factori, la promovarea și la recompensarea financiară a acestora, scrie profit.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News