Anunţul a fost făcut, vineri seara, la Palatul Victoria, de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după adoptarea Ordonanţei privind măsurile fiscale noi introduse de Executiv.

Începând cu 1 ianuarie 2019, toţi salariaţii vor primi anual două salarii minime pe economie drept indemnizaţie de hrană. Era o prevedere în ordonanţă şi nu era clar dacă se proroga sau nu. Se aplică de la 1 ianuarie 2019′, a spus Teodorovici.

Fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu a comentat pe Facebook anunţul Guvernului.

„Aceste creșteri sunt prevăzute in Legea Salarizării care aduce majorări etapizate. Unii acum o descoperă și se minunează de ea… Finanțele o aplica”, a scris ea.

Acordarea indemnizaţiei de hrană este prevăzută în Legea 15/2018 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Anul trecut însă, prin Ordonanţa de Urgenţă 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene în anul 2018, instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora tichete cadou, premii şi nici indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de vacanţă prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017.

Guvernul a adoptat în ședința de vineri mega-ordonanța de urgență care include mai multe măsuri fiscale contestate. „Taxa pe lăcomie” urmează să fie plătită de bănci în cazul în care ROBOR trece de 2%. Indicele ROBOR reprezintă media dobânzilor cu care băncile se împrumută între ele, iar în funcție de acesta se calculează dobânzile la creditele în lei.

Citeşte şi: VIDEO/Jucării pentru oameni mari și-o idee de cadou „made in Romania”: doi studenți vând magneți-antistres

 
 

Urmărește-ne pe Google News