Legea care reglementează acordarea tichetelor de vacanţă, şi care a fost promulgată ieri de preşedintele Traian Băsescu, nu obligă angajatorul să acorde vouchere de vacanţă, ci doar îl stimulează să le includă în pachetul salarial. Vor putea acorda vouchere instituţiile publice, regiile autonome, societăţile reglementate la care statul este acţionar unic sau majoritar, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă. Angajaţii la stat vor primi tichete de vacanţă în valoare de maximum 5.100 de lei, iar tichetele nominale vor putea fi folosite numai în ţară, în hoteluri, în pensiuni şi în unităţile de cazare de la sate. Valoarea nominală a unui tichet e de 10, 20, 30, 40 şi 50 de lei.