Deputatii au aprobat, pe articole, proiectul de hotarare privind Bugetul Camerei pentru 2008. E cu 22,9% mai mare decat cel pe 2007, iar adoptarea, luni sau marti, de catre plen nu va fi o problema. Nici gasirea in Bugetul de Stat a sumei de 296,2 milioane RON, din care o mare parte e destinata cheltuielilor salariale. Sunt, desigur, ca de obicei, prevazute sumedenie de cheltuieli care-s destinate mofturilor si supraconfortului alesilor natiei. Sa revenim, insa, la sporul de 22,9%. Nu vor fi in 2008 mai multi deputati decat in 2007, n-au avut nici pana acum niste indemnizatii de mizerie, mai sa faca greva ca sa li se mareasca. Nici sediul n-a trecut prin vreun cutremur, fotoliile nu se vor fi rupt, candelabrele nu s-au spart, iar limuzinele nu s-au rablagit peste noapte. Atunci, de unde si de ce aceasta crestere? Cea mai la indemana concluzie ar fi ca au sporit mofturile si pretentiile deputatilor.
Explicatia e doar partial valabila si acoperitoare. In prudenta alesilor de a-si asigura un buget mai mult decat indestulator se ascunde si altceva. Posibil, o serie de cheltuieli forfetare prilejuite de campaniile electorale ale partidelor parlamentare, neortodox sustinute bugetar. Dar mai ales apare spectrul unei evolutii econo-mice nefavorabile (anvizajate, de altfel, de multi analisti economici) in 2008. Cand optimismul guvernamental, vadit si in proiectul de Buget de Stat, e posibil sa nu aiba corespondent in evolutia macroeconomica, in dinamica reala a inflatiei, a carei tinta nu va fi atinsa nici in 2007. Unii evaluatori privesc circumspecti si ratingul de tara. Dispunand de prognoze financiare mai exacte decat prafurile aruncate populatiei, e probabil ca deputatii
s-au ingrijit de pe acum sa le fie bine si la anu.