Conform documentelor obținute de publicația citată, Negoiță a plecat pe 27 septembrie 2023, la Viena, cu un avion de linie, împreună cu alte trei persoane. Pe factura de peste 4.500 de lei, achitată de Algorithm Construcții agenției de turism, apare numele lui Negoiță după două inițiale, EC, însă, notează sursa citată, pe paginile Primăriei Sector 3 sau ale companiei nu apar date despre această deplasare în capitala Austriei.

La Viena, Negoiță și celelalte persoane s-au cazat la Hotelul Regina, de patru stele, cu un cost de 3.200 de lei, plătit de aceeși companie.

De la Viena, Robert Negoiță a plecat, pe 28 septembrie, la Istanbul. Potrivit Buletin de București, în acest caz au fost cumpărate bilete de avion (peste 700 de lei) pentru două persoane, iar cazarea a fost la hotelul de cinci stele Dedeman Karpet Kocaeli (aproximativ 2.000 de lei), costurile fiind achitate tot din conturile Algorithm Construcții. De asemenea, în timpul șederii la Istanbul, Negoiță a folosit un Opel Mokka, o mașină închiriată cu 860 de lei.

Pe 30 septembrie, edilul sectorului 3 a plecat, însoțit de o altă persoană, în Antalya, costul biletelor fiind de puțin peste 700 de lei.

Ulterior, la câteva zile de la întoarcerea în București, primarul a plecat către orașul Salonic din Grecia, însoțit de încă o persoană, unde a stat în perioada 13-15 octombrie. Publicația citată notează că „biletul doar dus a costat încă 680 de lei pentru două persoane” și a fost plătit tot de compania Algorithm Construcții.

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

După Salonic, Robert Negoiță a plecat în capitala elenă Atena, unde a stat timp de trei zile, pe numele său fiind închiriată atunci o mașină Mercedes E Class pentru un preț de aproximativ 3.000 de lei, plătit de aceeași companie.

Biletul de avion pentru întoarcerea în România a costat aproximativ 600 de lei, iar costurile pentru deplasările în cele cinci orașe ajung la aproape 20.000 de lei, mai notează Buletin de București.

Precizările lui Robert Negoiță

Contactat de publicația citată, Robert Negoiță a declarat că la Viena a fost la un „târg de entertainment”.

„Un târg de… de entertainment cu o grămadă de chestiuni. Deci, a fost un târg. Cereți documentația că nu știu să vă zic așa pe de rost. Nu-i corect, că nu le știu pe toate pe de rost. Am fost și cu alți colegi, dar am fost în ocazii diferite cu colegi diferiți. Așa că faceți o solicitare în scris și noi vă răspundem în scris”, a spus edilul.

În 2020, Libertatea scria că, în perioada 30 noiembrie – 8 decembrie 2019, Robert Negoiță și iubita sa, basarabeanca Elena Cojocari, au fost într-o deplasare în China, iar conform documentelor obținute de ziar, cazarea iubitei primarului la Hotelul Marriott din Guangzhou s-a făcut din bani publici, fiind achitată de AS3 Administrare Străzi S3 SRL, o companie a Primăriei.

Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii
Recomandări
Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii

Din delegație a făcut parte atunci și Elena Petrescu, actuala viceprimăriță a sectorului 3, despre care Libertatea a scris că și-a decontat inclusiv masajul făcut la hotel. Dezvăluirile au dus atunci la un control al Curții de Conturi.

„Niciodată nu am mers cu nimeni, vreun cineva care să mă însoțească pe mine personal, pe costurile vreunei companii sau ale unei instituții. Curtea de Conturi a zis doar atât, ceea ce am și plătit că, vezi Doamne, a fost plătit tariful camerei la dublu și ar fi trebuit să fie de single”, a mai spus Negoiță.

Investigația completă în Buletin de București.

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (13)

Hund   •   10.04.2024, 12:35

Dulapul Klaus a făcut 10 ANI excursii pe banii românilor și nimeni nu a spus nimic 🤮🤮. Credeți că un primar este mai prejos?? Au învățat toți de la Werner cum se cheltuie banii publici pe excursii 😂😂

golgol   •   10.04.2024, 10:58

Procuror dacă eram,pe Negoiță îl prindeam.Un procent de 1% dintre bogați din Romania au făcut banii cinstit ,restul pot fi prinși cu rata n gura!Negoiță e printre ei dar din păcate la noi politicul ,securitatea ,poliția , armata,bugetarii de lux și guvernanții au creat o cloaca de șmecheri,corupți și au Constitutia de partea lor .In plus pe langa Constituția schimbata pt popor trebuie introdus referendum național cu titlul executoriu pt modificare și stopare de legi ! România trezește te!

AndreyRlz   •   09.04.2024, 14:42

Un primar bun pentru sectorul 3 dar totuși cum sa zică ca a fost la ceva târg de entertainment și ca nu mai știe ce a făcut acolo? În primul rand, ce înseamnă târg de entertainment, gen Parc de distracții?

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI