„Cei mai mulţi părinţi au fost de părere că elevii din clasele I-IV ar trebui să participe la lecţii în şcoli”, a explicat Krasimir Valcev, ministrul bulgar al Educaţiei, în timpul unei vizite la o şcoală din Sofia. „Şcoala este cel mai bun mediu”, a subliniat demnitarul. Și grădinițele au fost redeschise, a notat Mediapool.

În funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, și elevii de clasele V-XII ar putea reveni treptat în sălile de clasă, începând cu 18 ianuarie.

Luni, la miezul nopţii, doar 171 de noi cazuri de COVID au fost raportate în Bulgaria în ultimele 24 de ore. Însă și numărul testărilor a fost mai mic. De ieri până azi, 34 de oameni au decedat, bilanţul total al deceselor ajungând la 7.678. Bulgaria are 6,9 milioane de locuitori.

În Bulgaria, au fost vaccinate până acum 4.739 de persoane. În faza a doua a campaniei vor fi vaccinaţi profesori, persoanele din căminele de bătrâni şi personalul acestora.

Ungaria a testat masiv personalul din grădinițe și din școli

Și Ungaria a redeschis școlile. După vacanța de sărbători, a avut loc o campanie de două zile de testare rapidă, în masă, pentru noul coronavirus a angajaților din școli și grădinițe, potrivit unui anunț de luni al guvernului.

Campania de testare a profesorilor și personalului auxiliar s-a desfășurat sâmbătă și duminică.

Testările s-au făcut pe bază de voluntariat și au fost gratuite. Pentru a se putea testa, cei interesați s-au putut programa din timp la unul dintre cele 99 de puncte organizate în Budapesta și în restul țării. La campanie au participat 263 de echipe de testare, formată din absolvenți de medicină și din studenți la medicină.

„Elevii preșcolari și cei din clasele I-VIII au revenit în bănci. Elevii de liceu se întorc în școli pe 18 ianuarie”, a confirmat Zoltan Halas, jurnalist Blikk, pentru Libertatea.

328.851 de cazuri a înregistrat Ungaria, la o populația de aproximativ 10.000.000. Până pe 4 ianuarie, numărul deceselor ajunsese la 9.977.

Foto: Cross.bg

Urmărește-ne pe Google News