Măsura nu se aplică însă celor care fac dovada faptului că doar tranzitează țara, ci doar celor care au ca destinație finală Bulgaria.
De asemenea, sunt exceptați de la regulă copiii cu vârsta de până în 12 ani, conducătorii de autocare care efectuează transport internațional de persoane, șoferii de camion, piloții de avion care efectuează zboruri internaționale, dar și studenții străini care învață în Bulgaria. Lista completă a categoriilor exceptate de la prezentarea documentelor poate fi consultată pe site-ul MAE.
„În cazul minorilor cu vârste între 12 și 18 ani, intrarea în Bulgaria este permisă pe baza prezentării unui certificat digital UE privind testarea pentru COVID sau a unui document similar, cu aceleași date ca și certificatul digital UE privind testarea, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria”, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe din România.
Din 4 noiembrie, Bulgaria a impus o serie de restricții pe teritoriul țării. Barurile și restaurantele se închid la ora 23.00, iar în interiorul acestora trebuie respectate măsurile de distanțare. Totodată, muzeele, galeriile de artă, cinematografele, teatrele și sălile de sport au fost închise.
În ceea ce privește evenimentele precum nunțile, botezurile și petrecereile private, acestea sunt posibile cu participarea a maximum 15 persoane în spațiu închis și cu 30 de persoane în spațiu deschis.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro