Ministerul Sănătății de la Sofia a confirmat vineri un nou record de cazuri COVID în Bulgaria: 132 în ultimele 24 de ore. Asta în condițiile efectuării a puțin peste 2.000 de teste, potrivit datelor citate de Novinite.

Cei mai mulți bolnavi au fost înregistrați la Sofia – 30 și în regiunea capitalei bulgare – 26.

Numărul de noi cazuri zilnice de COVID, semnificativ mai mare decât în lunile trecute SURSA: Worldometers

Precedentul record fusese înregistrat în urmă cu două zile – 112 noi cazuri în 24 de ore. Numărul de noi cazuri sărise însă peste 100 și pe 10 și 12 iunie.

Asta în condițiile în care cifra noilor cazuri zilnice a trecut rareori de 50 în cele mai tensionate luni ale pandemiei – martie, aprilie și mai.

Numărul testelor zilnice efectuate a crescut ușor în ultimele zile, de la 1000-1.500 la 2.000, dar această creștere nu justifică explozia noilor cazuri.

În schimb, creșterea semnificativă din ultimele zile coincide cu perioada de relaxare a restricțiilor impuse pentru controlul epidemiei.

Oficialii români au anunțat că monitorizează situația din Bulgaria, o importantă destinație turistică pentru români, și au avertizat că dacă situația o va cere, ar putea impune izolarea pentru turiștii care se întorc de acolo.

”Bulgaria e sub monitorizare, au crescut cazurile și este sub monitorizarea INSP. Dacă va continua în acest mod, este posibil să se ia decizia la nivelul Institutului Național (…) Nu este pericol de închidere a graniţelor, ci de revenire la izolare. Dar acest lucru depinde de cum vedem trendul la ei. Dacă e ceva temporară sau continuă” a spus Raed Arafat, la TVR.

Sofia nu se teme de al doilea val

Numărul total al cazurilor COVID în Bulgaria a ajuns în prezent la 3.674, cu 190 de decese, cifre relativ mici.

Noile contagieri intervin după ce guvernul bulgar a decis miercurea trecută menţinerea „situaţiei epidemiologice extraordinare”, cel puţin încă două săptămâni până la 30 iunie, potrivit Agerpres.

Prelungirea a fost decisă după ce s-a înregistrat trei zile consecutiv o medie de 70 – 80 de noi infecţii, cu 250 % mai mult decât media de 10 – 20 cazuri zilnice raportate la începutul lunii iunie.

În pofida acestei situaţii, Bulgaria a decis să ridice carantina obligatorie de 14 zile pentru cetăţenii proveniţi din ţările membre ale UE, printre care şi Spania, cu excepţia turiştilor din Marea Britanie şi Portugalia.

De duminică s-a permis deschiderea barurilor, discotecilor şi cluburilor de noapte care au fost închise la 13 martie, în timp ce evenimentele culturale şi sportive se pot desfăşura la 50% din capacitatea lor, cu o distanţare obligatorie de 1,5 metri între persoane.

Bogan Petrunov, un reputat imunolog bulgar intervievat de televiziunea publică BNT, a declarat că această creştere a contagierilor este urmare a relaxării comportamentului social al cetăţenilor după mai multe luni de restricţii.

În orice caz, expertul a precizat că la toamnă nu se prevede un al doilea val de COVID-19.

 
 

Urmărește-ne pe Google News