Bulgaria va lua contramăsuri, în cazul în care Olanda și Austria se vor opune aderării sale la Schengen, a declarat luni premierul interimar Galab Donev, care a adăugat că „bunul- simț ar putea prevala” în zilele rămase până la votul crucial de la reuniunea JAI din 8 decembrie.

Donev nu a precizat care ar putea fi măsurile Bulgariei, dar a spus că „speranța noastră este că nu va trebui să facem acest lucru”.

Informațiile neoficiale de la Sofia spun că, dacă Olanda nu-și retrage opoziția, Bulgaria ar putea să blocheze mai întâi candidatura olandezului Hans Leijtens la șefia agenției UE pentru frontieră Frontex, scrie portalul european de știri Euractiv.

Ministrul justiției, Krum Zarkov, a declarat pentru Euractiv Bulgaria că, de data aceasta, amenințarea bulgară este foarte reală și urmărește să provoace reacția țărilor UE.

Ministrul de interne, Ivan Demerdzhiev, a spus și el că există încă speranța că Austria își poate schimba poziția, deoarece reprezentanții Vienei au participat la ultima inspecție a experților la frontierele bulgare.

Ultimele declarații de marți ale mai multor oficiali austrieci au sugerat că, cel puțin deocamdată, Viena nu a renunțat la opoziție.

În vreme ce România se lovește doar de blocajul austriac, Bulgaria se confruntă și cu vetoul olandez.

„Principalele obiecții ale Olandei nu sunt legate de protecția frontierelor, ci de punerea în aplicare a mecanismului de cooperare și verificare, care a fost ridicat în cazul Bulgariei în 2019. Olanda se așteaptă la un raport, pe care nu îl poate primi. O astfel de poziție golește de sens regulile pe care se bazează UE”, a declarat Demerdzhiev.

O declarație recentă a premierului olandez Mark Rute, care a sugerat că migranții ilegali pot traversa granițele Bulgariei pentru 50 de euro, a stârnit furie la Sofia.

„Recent, trei polițiști bulgari au murit în timp ce păzeau frontiera externă a Uniunii Europene. Astăzi, premierul Olandei, Mark Rutte, a sugerat în mod nepermis că această frontieră ar putea fi trecută pentru 50 de euro. În loc de solidaritate europeană, Bulgaria primește cinism!”, a declarat președintele Rumen Radev.

Citește și:  Ce este Spaţiul Schengen şi ce înseamnă aderarea la acesta

Separarea candidaturilor României și Bulgariei nu e posibilă imediat

Presa bulgară a urmărit cu atenție și eforturile României, de care este strâns legată în dosarul candidaturii la Schengen, așa cum a fost și în cazul aderării la UE.

Românii au desfășurat o diplomație activă și foarte puternică, ce i-a vizat pe omologii lor olandezi, dar nu păreau să se aștepte la lovitura finală din partea Austriei, care s-a dovedit practic a fi singura țară care încă mai are rezerve față de aderarea ambelor țări balcanice, scrie publicația bulgară Capital.

În acest context, Capital a observat avertismentul europarlamentarului Eugen Tomac, care a sugerat că decizia Austriei privind blocarea aderării României la Schengen este discriminatorie și ar putea fi atacată la Curtea Europeană de Justiție.

Una dintre temerile jurnaliștilor bulgari este că, în condițiile în care Olanda nu se mai opune aderării României, candidaturile celor două țări ar putea fi separate.

În orice caz însă, scrie Capital, separarea Bulgariei și a României în această lună este imposibilă în conformitate cu normele și procedurile UE. O astfel de decizie trebuie să fie votată din nou în Parlamentul European și trebuie să existe unanimitate din partea tuturor statelor membre pentru aceasta.

În prezent, în opoziție puternică față de scenariul separării se află Ungaria, care preia președinția UE în a doua jumătate a anului 2023.

Problemele tehnice îngreunează și ele destul de mult scenariul separării.

O sursă de la Bruxelles a cotidianului bulgar „Dnevnik” a explicat că nici Bulgaria și nici România nu au în prezent pregătirea tehnică pentru instituirea unei granițe Schengen între ele.

Cele două țări au activități comune la graniță, dar transformarea acesteia într-o frontieră Schengen necesită o evaluare complexă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News