Proiectul a fost depus de deputații bulgari Ivailo Mirchev și Nadejda Yordanova, reprezentând partidul politic „Continuăm schimbarea-Bulgaria democratică” (WCC-DB). Mirchev a făcut anunțul pe Facebook la 22 ianuarie. Nadejda Yordanova este un fost ministru al Justiției.

Respectarea sancțiunilor

Elaborat pe fondul continuării războiului Rusiei în Ucraina, proiectul de lege urmărește să asigure respectarea de către Bulgaria a măsurilor restrictive internaționale. Ivailo Mirchev a subliniat necesitatea adoptării unei legi specifice pentru ca Bulgaria să își îndeplinească obligațiile privind punerea în aplicare a acestor măsuri.

Proiectul include, de asemenea, dispoziții privind menținerea unei liste publice a persoanelor sancționate pe site-ul web al Ministerului Afacerilor Externe, pentru a proteja drepturile părților terțe. Mirchev a declarat că se așteaptă ca proiectul de lege să fie susținut de întregul grup parlamentar al partidului său, precum și de alte grupuri parlamentare.

„Inițiativa legislativă este așteptată de mult timp, mai ales în lumina războiului actual al Rusiei în Ucraina. Măsurile de sancțiuni internaționale în acest sens sunt în vigoare din 2014, iar altele noi sunt adoptate ca răspuns la agresiunea neîncetată a Rusiei”, a declarat Mirchev.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Complex deținut de statul rus, dedicat turiștilor ruși în Bulgaria

Complexul de vacanță de la Kamchia, deținut de autoritățile din Moscova, include un hotel și clădiri școlare, facilități sportive, săli multifuncționale și alte spații de cazare. Acesta a fost inaugurat la 9 septembrie 2010, în prezența primarului de atunci al Moscovei, Iuri Lujkov, și a premierului bulgar din acel moment, Boiko Borissov.

Anterior, guvernul Serghei Stanișev a acordat peste 7,5 milioane de leva, echivalentul a 3,8 milioane de euro, pentru construcția unei conducte principale de apă de 10,5 km către complex.

În primii ani, complexul a fost vizitat în mod regulat, în timpul verii, de grupuri mari de elevi ruși, în condițiile în care poliția bulgară a fost detașată ca măsură de securitate suplimentară, salvamarii bulgari și agenții de pază privați au împiedicat alți bulgari să folosească facilitățile de plajă destinate doar rușilor, iar poliția locală a oprit traficul pentru a permite trecerea autobuzelor care transportau elevi ruși, potrivit sursei citate.

Probleme cu apa pentru satele apropiate

În acei primi ani, complexul a consumat atât de multă apă, încât satele din apropiere au avut probleme de aprovizionare. Această problemă a fost în cele din urmă rezolvată cu ajutorul statului bulgar.

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR
Recomandări
Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Din 2007 până în 2018, Stanka Shopova, fostă apropiată a conducătorului din perioada comunistă Todor Jivkov și care a condus Liga Tineretului Comunist din Bulgaria, a făcut parte din consiliul de administrație al companiei înregistrate ca fiind proprietara complexului.

După 2014, anul anexării ilegale a Crimeei de către Rusia, a existat o scădere severă a numărului de vizitatori ai complexului din Rusia. Administrația de la Moscova a anunțat o licitație pentru vânzarea complexului, dar a renunțat la această încercare în februarie 2016, fără a preciza motivele pentru care a făcut acest lucru.

Aceasta anunțase o licitație cu o ofertă minimă de deschidere de o sumă în ruble care era atunci echivalentul a peste 130 de milioane de leva, adică 66,5 milioane de euro.

Taxe neplătite

Pe conturile societății care deține complexul au fost puse popriri de cel puțin două ori pentru taxe și impozite neplătite. În iulie 2023, inspectoratul muncii din Varna – la aproximativ 20 km de Kamchia – a primit o notificare oficială că școala privată „Iuri Gagarin” din cadrul complexului era închisă, iar 30 de persoane, profesori și alți angajați, erau concediați.

După invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 și declararea Bulgariei ca stat ostil de către regimul Putin, fluxul de vizitatori ruși la Kamchia s-a evaporat cu totul. Complexul de restaurante de pe plajă a fost închis de ceva timp. Deși deschis nominal pentru toți clienții, acesta fusese orientat către clienții ruși, ospătarii făcând ca toți cei care nu sunt ruși să nu se simtă bineveniți, notează Sofia Globe.

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

Odată cu închiderea ușilor, acei ospătari au fost nevoiți să își caute și ei un loc de muncă în altă parte. La 19 iulie 2024, Ministerul bulgar al Mediului a anunțat declararea a 14 arii protejate pentru securizarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice.

Printre cele 14 se număra o zonă a râului Kamchia, dar fără a include zona de plajă de la nord de acesta și complexul de vacanță deținut de ruși în sine.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (10)

Aura1   •   30.01.2024, 10:20

Să-i confiște statului rus, mai ales că nu-și plătește impozitele...

laurlaur2180   •   30.01.2024, 09:07

Ar fi bine sa reuseasca sa faca asta!

Iulix10   •   30.01.2024, 06:50

Acum il confisca , dupa razboi o sa-l dea inapoi rusilor.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI