Proiectul a fost supus dezbaterii publice pe 8 mai anul acesta, de Agenția de Protecție a Mediului Giurgiu, iar locuitorii orașului Ruse au reacționat la scurt timp, lansând pe rețelele de socializare o campanie pentru strângerea de semnături prin care să împiedice construirea incineratorului, scrie Adevărul.
Temerea lor este că acesta va polua întreaga zonă, activiștii de mediu bulgari comparând incineratorul cu combinatul de chimie din Giurgiu în perioada socialistă.
„În orașul Ruse se strâng semnături împotriva construirii unui incinerator din Giurgiu. Argumentele semnatarilor sunt legate de poluarea zonei. Se amintește și de poluarea aerului care venea dinspre combinatul de chimie din Giurgiu în perioada socialistă”, scrie Vladimir Mitev, jurnalist bulgar vorbitor de limba română, colaborator al mai multor publicații din țara noastră.
Incineratorul, destinat atât deșeurilor medicale, cât și resturilor animale și de alte tipuri, urmează să fie construit chiar în zona fostului combinat chimic.
Și în România există opoziție față de acest proiect. Deputatul liberal Alexandru Andrei a declarat pentru publicația locală Jurnal giurgiuvean că incineratorul „ar reprezenta un pericol real pentru toți giurgiuvenii, mai ales că, din documentele prezentate, am înțeles că nu se respectă distanța minimă față de zonele locuite, prevăzută de lege“.
„Din discuțiile purtate astăzi (pe 8 mai) cu activiști de mediu și specialiști în sănătate publică am înțeles că un astfel de incinerator este mult mai periculos pentru sănătatea publică decât o groapă de gunoi”, a adăugat deputatul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
mariussorin75 • 23.08.2023, 10:16
La cum merg lucurile la noi eu zic sa stea linistiti, proiectul ala are rol de a mai sifona bani pe studii de fezabilitate...etc