În hărțile date presei, STS a folosit o bulină roșie mare pentru a arăta zona în care se afla locuința suspectului din Caracal, în urma valului de acuzații.
Locația telefonului de pe care a sunat Alexandra, stabilită de STS pornind de la datele furnizate de operatorul de telefonie mobilă, este furnizată pe o arie largă de căutare.
Potrivit hărții publice oferite de Google Maps, adresa unde se afla suspectul Gheorghe Dincă este marcată cu un pin.
Comparând însă cu harta furnizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale apare suspiciunea că adresa suspectului ar putea fi situată în afara ariei de căutare, în josul liniei inferioare de demarcație, de culoare mov.
În discuție poate fi luată însă, atât scara ușor diferită a celor două hărți, cât și acuratețea datelor furnizate STS de către compania de telefonie mobilă.
În prezent, localizarea unui telefon de către operator, la solicitarea STS, se face prin triangulare, respectiv măsurări ale semnalului și intensității acestuia față de trei relee cu care aparatul comunică, care apoi sunt suprapuse pe harta fizică.
Libertatea a suprapus harta marcată, furnizată vineri de STS în urma triangulării, cu imaginea Google Maps.
Analiza arată că între cele două ar putea exista diferențe cu privire la locația telefonului de pe care Alexandra a cerut ajutor.
Ce e cert este că STS a ales să marcheze locul cu o bulină mare roșie, care acoperă la suprapunere zona pin-ul Google Maps. Chiar bulina STS-ului alimentează speculațiile că aria de căutare furnizată de STS s-ar fi aflat cel puțin, dacă nu la limită, în afara locului de unde s-a inițiat apelul de urgență
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro