În aeronava de mici dimensiuni se aflau un bărbat de 65 de ani și cei trei nepoți ai săi, un băiat de 11 ani și două fetițe de 9, respectiv 6 ani.

Bunicul și cei trei nepoți ai săi au murit, după ce avionul s-a prăbușit și a fost cuprins de flăcări lângă Lacul George, au transmis autoritățile locale, citate de News.com.au.

„Ancheta inițială arată că aeronava Cirrus SR22 a decolat de pe aeroportul din Canberra în jurul orei 14.30 și călătorea spre Armidale cu patru persoane la bord – un bărbat și trei copii”, a transmis poliția din statul Noul Wales de Sud într-un comunicat.

Pompierii ajunși la locul incidentului au reușit să stingă incendiul, dar nu au găsit nicio persoană în viață. „Nu există supraviețuitori. Victimele nu au fost încă identificate oficial. Se va întocmi un raport pentru informarea medicului legist”, a mai anunțat poliția locală.

Originar din din Bunya, în Queensland, bărbatul de 65 de ani era un pilot cu experiență, având sute de ore de zbor.

Cirrus SR-22 este o aeronavă cu un singur motor și este una dintre cele mai populare avioane din lume.

FOTO: News.com.au

 
 

Urmărește-ne pe Google News