Comentează„Pe 24 februarie, ca de obicei, m-am trezit la 7.00 pentru a merge la școală. Bunica se uita la televizor, de unde a aflat că războiul a început. Era panicată, suna rudele. Mama a fugit la bancomat, să retragă bani”, povestește Elizaveta.
Încă din primele zile de la declanșarea invaziei ruse la scară largă, orașul Orihiv și satele învecinate au fost bombardate necruțător. „Locuim într-un apartament la etajul al patrulea. Ne-am ascuns constant în subsolul clădirii. Când mai rămâneam în apartament, eu dormeam în baie sau în cămară, mama și sora mea – în dressing. Era înfricoșător”, spune adolescenta.
„Într-o seară, mama și cu mine o îmbăiam pe sora mea. În acel moment, în apropiere a început bombardamentul și a căzut un obuz chiar undeva lângă bloc. De atunci, cea mică nu mai vrea să facă baie. Plânge de fiecare dată, îi este foarte frică de apă”, rememorează fata.
Elizaveta a aflat despre soldați ruși care au distrus magazine și au jefuit case, inclusiv ale unor prieteni. A fost momentul în care mama ei a decis că trebuie să plece din zona periculoasă, cu orice risc.
„Nici n-am apucat să ne luăm rămas-bun de la bunicul”
„Bunica mea stă în satul Kopani, dar nu putem comunica mereu cu ea. Bunicul meu a murit, a făcut infarct, pur și simplu nu a mai suportat. S-a născut în subsol în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a murit tot într-un adăpost antibombă”, spune fata, printre lacrimi.
Nici n-am apucat să-mi iau rămas-bun de la bunicul, satul este ocupat de ruși, totul este foarte rău. Bunicul mai are o soră, dar nu i-am dat vestea tragică deocamdată, ar fi prea afectată.
Elizaveta Deinega:
Cu mașina condusă de un prieten de familie, care pleca în Slovacia, Elizaveta, mama și surioara ei au fugit la Kropîvnîțkîi. „Avem prieteni și în Barcelona și în Germania, dar am decis să rămânem în Ucraina. Este foarte periculos să mergi în străinătate, trebuie să te adaptezi, sora mea este bebeluș…”, explică adolescenta de 17 ani.
400 de kilometri în două zile
Evadarea a fost dificilă: „Am făcut două zile, deși sunt doar 370 de kilometri. Multe blocaje în trafic, multe posturi de control. Noapte am dormit la Piatihatki, în regiunea Dnipropetrovsk, la niște oameni cu suflet”.
La Kropîvnîțkîi, locuiesc la o femeie care a fost de acord să le găzduiască provizoriu, dar, în curând, vor închiria un apartament.
Am decis să nu stau degeaba și să fiu de folos. Lucrez voluntar în centrul umanitar din oraș. Vreau să îi îmbrățișez pe toți cei care ne apără țara. Cel mai rău îmi pare de bătrânii noștri, nu meritau o asemenea bătrânețe.
Elizaveta Deinega:
„Când războiul se va termina, mă voi întoarce în Orihivul natal, pentru lucrurile mele dragi. Am plecat în grabă și nu am luat aproape nimic. Momentan, nici nu știu dacă apartamentul nostru este intact, pentru că în apropierea casei noastre au căzut atâtea bombe”, afirmă fata.
Cum te pregătește războiul să fii psiholog
„Mai presus de toate, vreau să o îmbrățișez pe bunica mea. Sper să reziste. De fiecare dată când o prind la telefon, mă tem că e ultima dată. Îi spun mereu că o iubesc foarte mult și ea doar plânge”, spune Elizaveta.
„După victoria noastră, voi aprecia și mai mult tot ce am pe lume, îmi voi face timp să stau lângă oamenii apropiați”, încheie fata.
Elizaveta va termina online clasa a XI-a. Plănuiește ca, anul viitor, să dea examen de admitere la Universitatea Pedagogică Vinnicenko din Kropîvnîțkîi: „Voi studia psihologia. Am vorbit cu atâția oameni, le-am ascultat tragediile, le știu traumele. Acest război m-a pregătit pentru tot”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Foto: Suspilne.media