Plecand urechea doar la cativa aeropurtati la resedinta de la Neptun, seful statului a izbutit marti seara sa contrarieze multa lume, uitand ca a jurat pe Constitutie sa fie un mediator echidistant in societate, un factor de armonie publica si politica, iar nu de dihonie. Intr-o emisiune tv, cu o inversunare furibunda, a atacat tot ce-a putut, impartind institutii, partide si oameni in buni si rai, potrivit propriilor criterii. O perfecta prestatie pentru un presedinte de partid. Nu insa de tara. Are dreptate dl Basescu atunci cand reproseaza Parlamentului ca nu si-a respectat angajamentul de a adopta legea votului uninominal. Mai departe insa, o excedare a atributiilor. PD e singurul partid in care se poate avea incredere, asa incat cu certitudine viitorul premier va fi pedist. Cei 322, deveniti o obsesie, sunt in cardasie – elegant termen! – cu Guvernul.

Monica Macovei stie mai multa carte decat Chiuariu. Curtea Constitutionala – profesionista si obiectiva cand a dat aviz consultativ negativ suspendarii – e acum invinuita ca influenteaza prea multe decizii fundamentale. Jucand pe tot terenul, presedintele se amesteca pana si-n bucataria partidelor, decretand ca in PSD Rus, Dancu si Puscas, recte Grupul de la Cluj, care cocheteaza cu Boc, sunt singurii cu care se poate discuta. Unul din moderatori, amintind de un pedagog de scoala noua, il intreaba pe invitat daca recunoaste (?!) ca nu are suficiente parghii constitutionale pentru ideile sale. N-are, vine raspunsul. Despre mass-media, dl Basescu crede ca, in proportie de 90%, nu poate crea nimic. Daca as fi malitios, as spune ca insasi d-sa si ceilalti politicieni sunt o creatie (reusita, sau nu) a presei. Care greseste bagandu-i prea mult in seama si, deseori, ridicandu-le mingi la fileu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News