Am trecut printr-un divort. S-a pronuntat sentinta in decembrie 2007. Atunci n-am facut partaj de nici un fel. As avea vreun drept la apartamentul in care am locuit cu sotia si copilul, avand in vedere ca acest apartament a fost dobandit de sotie in timpul casniciei prin act de donatie? Casnicia a durat 16 ani, iar apartamentul l-a primit in urma cu 5 ani. La momentul divortului nu am cerut partajul, iar copilul este la sotie si ii dau pensie alimentara.
Traian Darau, Iasi

Nu aveti nici un drept asupra apartamentului respectiv deoarece bunurile dobandite de oricare dintre soti chiar in timpul casatoriei reprezinta bunuri proprii si nu comune, astfel incat nu pot fi supuse partajului.

Suntem trei frati, avem un teren si am facut o cerere de retrocedare. Primaria a emis un titlu cota-parte numai pe jumatate de teren. Cand am intrebat de ce nu ne-au dat tot terenul, mi-au spus ca nu am dreptul pentru ca nu am depus cerere. Nu e suficient daca actele au fost depuse doar de unul dintre frati?
Stefan Irimia, Bucuresti

Presupun ca cererea fratelui dumneavoastra a fost una nominala. Prin urmare, ceea ce puteti face este sa intentati o actiune in instanta in temeiul art. 480 din Codul civil.

Am fost patru copii la parinti. Ambii parinti ne-au murit. Acum se imparte mostenirea, adica pamantul si casa. Una dintre surori a decedat. Sotul acesteia poate beneficia de drepturi egale cu noi, ceilalti? Adica ii revine aceeasi parte de mostenire?
Ionescu Ion, Bucuresti

Reprezentarea succesorala este admisa numai in privinta descendentilor copiilor defunctului si in privinta descendentilor din frati si surori. Reprezentarea este o exceptie de la principiile devolutiunii legale si deci dispozitiile care o prevad, respectiv art. 664 si urmatoarele din Codul civil, sunt de stricta interpretare. Astfel, nici o alta persoana in afara celor expres prevazute de lege nu poate beneficia de efectele reprezentarii succesorale. In consecinta, sotul surorii decedate nu poate veni la succesiunea parintilor dumneavoastra prin reprezentare.

Mama mea are o casa pe numele ei primita in urma divortului cu tatal meu. As dori sa-mi raspundeti cine, in cazul in care ea se va recasatori, va mosteni casa? Viitorul sot sau noi, copiii din prima casatorie?
Iustina P., Bucuresti

In situatia in care mama dumneavoastra se va recasatori, viitorul sot nu va avea nici un drept asupra respectivului imobil deoarece acesta este un bun propriu al mamei dumneavoastra, intrucat este dobandit de aceasta anterior incheierii viitoarei casatorii.

Cristian Sarbu
Avocat

 
 

Urmărește-ne pe Google News