Cum carnea de cămilă nu contribuie la creşterea colesterolului, restaurantul  are mare succes cu noul produs al cărui preţ de vânzare este de 5,45 de dolari, pret care include aproximativ 100 de grame de carne de camila, brânză şi sos.

Carnea de cămilă se consumă de ceva vreme în ţările arabe, chiar dacă nu se comercializează în  supermarketuri şi nici nu se află în meniurile restaurantelor. Local House este primul local din Emirate care a introdus-o în meniu.

Potrivit managerului restaurantului burgerul va putea fi servit cu cartofi şi un milkshake de cămilă, care deja se comercializează în Dubai.

 
 

Urmărește-ne pe Google News