„Fie sunteti alaturi de noi, fie de partea terorismului. Razboiul nu va fi un sprint scurt, ci un marator indelungat”, a spus Bush. Presedintele a solicitat cu fermitate regimului taliban sa actioneze imediat, predand teroristii din gruparea condusa de Osama ben Laden, principal suspect in atentatele impotriva SUA, pentru a nu le impartasi soarta.
Casa Alba si Congresul american au decis ieri sa acorde un sprijin financiar de 15 miliarde de dolari companiilor aeriene americane, pentru a contribui la salvarea industriei aviatice, grav afectata de atentatele din 11 septembrie. Planul de sprijin, care include lichiditati de cinci miliarde de dolari si garantii de credit in valoare de zece miliarde de dolari, a fost aprobat dupa o serie de negocieri la care au participat parlamentari republicani si democrati.
Un oficial al NATO a declarat ieri ca Alianta Nord-Atlantica ar putea constata existenta unei agresiuni externe impotriva SUA, ceea ce ar duce la activarea articolului 5 din Tratatul de infiintare, care obliga statele membre sa-si acorde sprijin reciproc daca unul din ele este atacat.
Comandamentul fortelor speciale americane a primit un ordin de deplasare, in cadrul vastei mobilizari a armatei americane. Nu a fost facuta nici o precizare cu privire la numarul unitatilor din cadrul fortelor speciale care vor fi cuprinse in aceasta deplasare, nici asupra identitatii acestor forte.
Valoarea pierderilor suferite de principalele companii de asigurare si resigurare dupa atentatele asupra cladirilor World Trade Center din New York se ridica la cel putin 17,5 miliarde dolari.
Regimul taliban aflat la putere in Afganistan a exclus, inca o data, posibilitatea de a-l preda pe Osama ben Laden, a anuntat, ieri, Agentia Islamica Afgana. „Extradarea este exclusa. Nu ne-am schimbat pozitia in privinta lui ben Laden. A-l preda Americii sau a-l goni din Afganistan ar fi o insulta la adresa Islamului si a legii islamice”, a declarat ambasadorul regimului taliban la Islamabad.

 
 

Urmărește-ne pe Google News