Mai exact, omul îşi făcuse un buzunar fals la pantaloni, în care băga, pe ascuns, jetoanele care ajungeau, mai apoi, în ciorapi.

Ulterior, bărbatul ieşea afară, pe scara de incendiu, să fumeze, iar complicea lui, descrisă ca fiind „o frumoasă est europeancă”, venea să ia chips-urile.

Bărbatul se întorcea la masa de joc ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi, dacă putea, o lua de la capăt. După câteva zile, un alt complice, prieten cu românul, se dădea drept client al cazinoului şi încasa banii de pe chips-uri.

Deocamdată nu se cunoaşte suma exactă pe care bărbatul a reuşit să o fure prin această metodă din cazino, dar autorităţile au găsit, la el în locuinţă, 12.000 de lire,

Potrivit Daily Mail, nu se ştie dacă românul a fost arestat sau dacă a scăpat cu plata unei cauţiuni de închisoare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News