Cu Ferrari la Sănătate
Ionuţ Bazac, ministrul sănătăţii propus de PSD, a terminat, într-adevăr, Medicina. Dar din vremea studenţiei până în prezent, activitatea acestuia a variat sensibil, în 2005 ajungând pe la DNA. Bazac este şeful companiei care aduce luxosul automobil Ferrari în România.
Miss Camera Deputaţilor
Roberta Anastase este favorită în cursa pentru şefia Camerei Deputaţilor. Tânara pedelistă a câştigat, mai mulţi ani la rând, titlul de Miss România, ajungând chiar în cursa pentru Miss Univers. Acum însă, dacă va câştiga cursa pentru şefia Camerei Deputaţilor, nu va defila pe podium, ci va da piept, în şedinţele conducerii Camerei, cu politicieni hârşâiţi, cum sunt Adrian Năstase şi Bogdan Olteanu, ambii foşti deţinători ai locului trei în stat.
Un popă la Agricultură
Ilie Sârbu (PSD) va fi ministrul agriculturii. În 1975, acesta absolvea Institutul Teologic din Sibiu. Asupra lui a planat bănuiala că fosta Securitate l-ar fi trimis în misiuni de spionaj la Vatican. Sârbu a fost ministru al agriculturii şi în guvernarea PSD (2000 – 2004).
Legături cu mafia siciliană?
Constantin Niţă (PSD) este deputat cu state vechi, recunoscut ca “baron de Braşov” în ierarhia PSD. A câştigat fotoliul de la Ministerul IMM-urilor. Proaspătul ministru a apărut în presă ca fiind omul de legătură al mafiei siciliene în România. Acuzaţiile nu au fost dovedite.
Export de saltele Relaxa
Gabriel Sandu (PD-L) a primit Ministerul Comunicaţiilor. A ajuns departe, ţinând cont că a plecat din funcţia de şef birou exportimport Relaxa Mizil. A trecut de la PNL la PLD şi apoi în PD-L, iar numele lui apare într-o sesizare la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Viitorul ministru a fost acuzat de foşti parteneri de afaceri că nu plăteşte datoriile firmelor sale.
Ultima oră
Conducerea celor două Camere a fost votată, aseară, cu hopuri. PD-L a blocat lucrările Parlamentului aproximativ două ore după alegerea lui Geoană în funcţia de preşedinte al Senatului. Dan Voiculescu a câştigat, în final, funcţia de vicepreşedinte. La şefia Camerei, Roberta Anastase a fost susţinută de PD-L şi PSD, dar şi de minorităţi.