Întâlnirea cu dorinţele la care Titus avea curaj doar să viseze în taina nopţii, de după zidurile care ascundeau o Românie mohorâtă, înveşmântată în straiele terne ale comunismului, s-a produs acum trei decenii. însă, până ca povestea – începută pe plaiuri prahovene, la Buşteni, acolo unde Titus locuia cu femeia iubită ce avea să-i devină soţie – să aibă un final fericit, în peisaj s-au strecurat, cine alţii?, decât miliţienii acelor timpuri apuse care l-au anchetat la „Casa Albă”, din Ploieşti.
„Ce, bă, România nu mai e de nasu tău? Intelectualule, ce nu-ţi place aici? Lasă că te ştim noi…Tovarăşe disident, îţi facem noi o ofertă pe care să n-o poţi duce…După un timp, m-au chemat şi mi-au zis:„, îşi aminteşte Dumitrescu şi acum, după atâta amar de vreme, cum au lătrat la el „căţeii” înfierbântaţi şi îndoctrinaţi ai lui Ceauşescu. Fireşte, bărbatul, care avea un mic laborator foto moştenit din tată-n fiu, o afacere care-i asigura traiul modest, ştia ce însemnă ofertă…Puşcărie, sau chiar mai rău…
Din fericire, aroganţa agresivă a miliţienilor a fost singura piedică în drumul său spre Germania, ţara care, la răscruce de viaţă, l-a adoptat. Aşa se face că în 1981, fotograful Titus Dumitrescu făcea ce ştia el mai bine, dar  în prăvălia unui neamţ.
„Când a murit bătrânul, după vreo doi ani în care am muncit pentru el, m-am trezit pe drumuri şi a trebuit să mă reorientez. Aşa am ajuns să lucrez la firma Dr. Scheffler, una dintre cele mai mari din Europa în domeniul produselor alimentare, al cosmeticelor şi al celor parafarmaceutice. De 20 de ani sunt consultant la ei. Pregătesc dosare de acreditare, de evaluare a produselor care intră pe piaţa Europei de estşi trebuie să respecte nişte condiţii. Nemţii sunt nemţi, îşi repsectă blazonul şi vând făcături… M-au ales pe mine şi pentru că vin din est şi înţeleg mentalitatea celor de acolo”, îmi povesteşte Titus.

Urmărește-ne pe Google News