Disperat, bărbatul a săpat, în apropiere de casa familiei sale, o groapă de jumătate de metru pe doi metri şi a locuit acolo până în 2003, ascuns de restul lumii. Singurele lucruri care i-au ţinut companie au fost un covor vechi, câteva ustensile de gătit, un radio unde asculta ştirile BBC şi un Coran.
Condiţiile în care trăia erau atât de dure, încât starea de sănătate i s-a deteriorat rapid, iar după câţiva ani i-au căzut şi toţi dinţii din gură şi nu credea că va mai apuca vreodată ziua să iasă de acolo. Însă, în 2003, după ce SUA a invadat Irakul şi Saddam a fost condamnat la moarte, a putut, în sfârşit, să-şi părăsească celula de sub pământ.
„Mama a instalat un tub de plastic şi a ascuns capătul care ieşea din pământ ca să am aer proaspat. Aşa am supravieţuit în toţi aceşti ani. Nu credeam că voi mai părăsi vreodată groapa şi că voi duce din nou o viaţă normală. Câteodată aveam impresia că sunt mort. Rugăciunile, lectura Coranului şi ascultarea ştirilor erau singurele lucruri care mă făceau fericit”, a povestit Jawad al-Shammari pentru Daily Mail.
Acum, la nouă ani de când duce iar o viaţă normală, bărbatul, care are aproape 60 de ani, a devenit o mini-celebritate şi încearcă să îşi găseasca un loc de muncă.