Blindatele, care pot fi utilizate de soldaţii români doar în perioada în care desfăşoară acţiuni pe frontul din Afganistan, au rolul de a reduce numărul de morţi şi de răniţi în rândul militarilor români care merg în misiuni terestre şi îi protejează pe aceştia împotriva exploziilor minelor, a dispozitivelor explozibile improvizate şi a atacurilor cu armament de calibru mic.
Din cele 60 de autovehicule de tip MRAP pe care americanii le cedează românilor, 40 urmează să ajungă în curând în Afganistan, iar alte 20 vor intra în posesia militarilor în toamna acestui an.
Statele Unite ne laudă
“Una dintre priorităţile noastre este protejarea tuturor aliaţilor noştri. România a fost unul dintre cei mai fermi aliaţi ai noştri, iar forţele terestre româneşti au luptat alături de noi în provincia Zabul şi în alte zone din Afganistan”, a declarat Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România.
15 români au pierit acolo
Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă şi-au pierdut viaţa după ce autovehiculul de tip Humvee a trecut pe 23 iunie peste un dispozitiv exploziv improvizat, fiind omorâţi de deflagraţie. Dispariţia lor a urcat numărul deceselor la 15 în rândul militarilor români, alţi 53 fiind răniţi.