Decizia de de a sesiza Curtea Constituțională a fost luată, vineri, într-un dosar în care Marian Zlotea, fost şef al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, alături de 15 inculpaţi, majoritatea directori şi inspectori sanitar-veterinari, potrivit  Agerpres.

În baza art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.VII şi art.II, pct.2 (referitor la art.87 alin.2 din Legea nr.304/2004) din OUG 92/2018 prin raportare la dispoziţiile art.15 alin.2, art.16 alin.1, art.131 alin.1, art.132 alin.1 din Constituţia României. În baza art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.VI din OUG 92/2018. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în privinţa dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Definitivă în privinţa restului dispoziţiilor, se arată în decizia instanţei.

Noile reglementări din ordonanţa de urgenţă impun o vechime de cel puţin 10 ani în magistratură pentru procurorii din Parchetul General, DNA şi DIICOT.

Art.VII din ordonanţă prevede: Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.II, pct.2) stipulează: Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop.

DNA a transmis, miercuri, un punct de vedere Consiliului Superior al Magistraturii, după adoptarea ordonanței de urgență pentru legile justiției, în care atrage atenția că Direcția riscă să piardă 57 de procurori, adică 40% din totalul lor, din cauza noilor condiții de vechime impuse de ordonanță.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Articolul VI din OUG 92/2018, pentru care instanţa nu a fost de acord să sesizeze Curtea Constituţională, se referă la modul de compunere a completelor de trei judecători, în faza judecării apelurilor în procesele penale.

Procurorul general al României i-a transmis miercuri lui Victor Ciorbea, spre analiză, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, în legătură cu ordonanță de urgență pentru legile justiției, adoptată luni de Guvern.

Reamintim că Victor Ciorbea a intrat în concediu, în perioada 17-30 octombrie, deși USR, PNL și Parchetul General i-au solicitat sesizarea la CCR a ordonanței pentru legile justiției. Avocatul Poporului a precizat că își planificase concediul de șase luni și că avea biletele și cazarea deja plătite.


ANALIZĂ | ANAF le trimite scrisori tinerilor însurăței. Fiscul vrea să „torni” muzicienii de la nuntă, nu și preoții


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui urgan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui urgan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI