Cabana, din munții Călimani, ascunsă într-o zonă greu accesibilă și ferită de ochii curioșilor, are trei piste de aterizare pentru elicoptere, cea mai mare fiind folosită de Nicolae Ceaușescu iar celelalte două de securitate, iar toamna era locul preferat al fostului dictator de a-și petrece câteva zile la vânătoare.
Cabana a intrat în administrarea Romsilva în după 1989 care a păstrat foarte multe dintre elementele existente în cabană, la fel cum era ea în momentul în care cuplul prezidențial venea să își petreacă câteva zile în Bistrița-Năsăud.
În ultimii ani în zonă s-au făcut câteva lucrări de reabilitare și modernizare a acesteia, cele 20 de locuri, din cele 6 camere, putând fi închiriate de oricine. Cabana se află într-un peisaj de povești. În ultimii ani autoritățile au investit și în asfaltarea drumului, care în perioada dictatorului nu era decât un drum forestier, pentru a nu fi ușor accesibil localnicilor curioși să urce în această zonă.
Cabana era construită pe o colină, îngrădită și ascunsă între copaci, iar toate aleile sunt pietruite.
În curtea cabanei, extrem de generoasă, sunt amenajate două lacuri cu păstrăvi iar în fața clădirii exista un foișor unde familia prezidențială obișnuia să joace cărți.
Parterul cabanei era decorat cu numeroase animale împăiate și pe un perete se afla o blană de urs pe care Nicolae Ceaușescu le-a vânat în vizitele sale în munții Călimani. În total,a împușcat aici peste 250 de urși – povestesc vânătorii care l-au însoțit pe Nicolae Ceaușescu la vânătoare.