25 nov. 2021 – Acum 3 ani
25-11-2021

NIcolae Ciucă: În centrul atenției va fi cetățeanul

„Doresc să le mulțumesc tuturor celor care ne-au acordat votul de încredere dar și celor care nu ni l-au acordat. Cred că este foarte important pentru noi membrii guvernului și pentru membrii Parlamentului să știți că am înțeles din tot ce s-a exprimat că ne-am asumat o răspundere foarte mare. Am înțeles și recomandările făcute de cei care au luat cuvântul din opoziție. Suntem un guvern al României și vom face tot ce este posibil cum ne-am asumat să avem în centrul atenției cetățeanul român”, a declarat Nicolae Ciucă după votul din Parlament.

În declarații acordate presei pe holurile Parlamentului, noul premier a confirmat că rectificarea bugetară va fi adoptată într-o ședință de guvern care va avea loc vineri.

„Nimeni nu trebuie să aibă vreo temere legată de faptul că nu sunt resurse financiare pentru plata pensiilor și a salariilor. Sunt asigurate și fonduri pentru toate nevoile pe care le are Ministerul Sănătății”, a subliniat Nicolae Ciucă.

25 nov. 2021 – Acum 3 ani
25-11-2021

Guvernul Ciucă a fost învestit

Guvernul condus de Nicolae Ciucă a fost învestit cu 318 voturi pentru și 126 împotrivă.

25 nov. 2021 – Acum 3 ani
25-11-2021

Votul s-a încheiat

Deputații și senatorii au terminat de votat învestirea guvernului condus de Nicolae Ciucă. În scurt timp va fi prezentat rezultatul.

25 nov. 2021 – Acum 3 ani
25-11-2021

Protest pe holurile Parlamentului

Trei persoane, printre care Marian Radună de la Geeks for Democracy, protestează pe holurile Parlamentului în timp ce parlamentarii votează învestirea noului guvern. Activiștii au venit cu un banner pe care scria „tot voi?” și au refuzat să părăsească holurile în ciuda insistenței angajaților Parlamentului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

25 nov. 2021 – Acum 3 ani
25-11-2021

Începe votul de învestitură

Dezbaterile pe lista de miniștri și programul de guvernare s-au încheiat. Începe votul de învestitură. Guvernul Ciucă are nevoie de 234 de voturi pentru a fi învestit, dar poate conta pe voturile PNL, PSD și UDMR, adică are cel puțin 303 voturi.

25 nov. 2021 – Acum 3 ani
25-11-2021

Diana Șoșoacă: „Două paralele se întâlnesc la un punct infinit”

„Nu m-aș fi gândit niciodată că PSD și PNL vor reuși vreodată să guverneze împreună. Suntem în geometria neeeuclidiană. Două paralele se întâlnesc la un punct infinit”, a declarat senatoarea independentă.

Șoșoacă și-a dedicat cea mai mare parte a discursului pentru a-și exprima opoziția față de certificatul verde.

„Nu știu cum e armata, dar vă spun în calitate de jurist că există dreptul la nesupunere civică. Când veți impune vaccinarea obligatorie, eu voi scoate cât de mulți români pot în stradă. Veți avea parte de cea mai mare nesupunere civică”, a afirmat senatoarea.

25 nov. 2021 – Acum 3 ani
25-11-2021

George Simion: „Unde s-a ascuns Florin Cîțu?

Co-președintele AUR, George Simion, a ironizat, în discursul din plenul Parlamentului, absența de la dezbateri a liderului liberal Florin Cîțu și a invitat parlamentarii PNL să se alăture opoziției la președintele Klaus Iohannis.

„Nu l-am văzut pe președintele Senatului, domnul Florin Cîțu, unde s-a ascuns? Unde s-a ascuns Florin Cîțu? Poate intră în depresie. Îi este frică, este jenat, unde a plecat micuțul? Probabil este cu domnul Iohannis, l-a trimis la produs, l-a câștigat președinția PNL”, și-a început George Simion discursul din plenul Parlamentului.

Intervenția din plen a lui George Simion

25 nov. 2021 – Acum 3 ani
25-11-2021

Dan Barna: PNL, anexă a PSD

„Domnule Marcel Ciolacu, vă felicit pentru achiziție. Nu e puțin lucru să scoți PNL de la guvernare din poziția de vioară întâi și să o bagi înapoi ca anexă a PSD. (…) Ați reușit ceea ce nici Ion Iliescu nu a reușit să facă: ați scos PNL din istorie și l-ați pus în buzunarul de la piept al PSD”, a declarat Dan Barna.

„În cel mai bun caz, dacă nu avem ghinion, va fi un guvern al stagnării. Dar cel mai probabil cunoscându-vă pe majoritatea dintre voi va fi un guvern al pașilor în spate, pas cu pas către marginea prăpăstiei”, a mai precizat vicepreședintele USR.

Discursul susținut de Dan Barna

25 nov. 2021 – Acum 3 ani
25-11-2021

Daniel Fenechiu: USR trăgea frâna de mână

Într-o replică pentru afirmația lui Marcel Ciolacu despre „cei doi ani pierduți”, senatorul liberal Daniel Fenechiu a precizat că USR a tras frâna de mână precedentului guvern și a împiedicat măsurile liberale.

„Nu au fost doi ani pierduți, au fost 2 ani în care România a fost guvernată, un prim an cu un guvern minoritar căruia i se trăgea frâna de mână oricând voia să facă ceva și un al doilea an când i se trăgea frâna de mână din propriul guvern. Partenerul nostru de guvernare, în loc să susțină măsuri liberale, trăgea frâna de mâna și astfel guvernul a picat în septembrie”, a declarat Daniel Fenechiu.

Liberalul a subliniat că aritmetica parlamentară a arătat că singura soluție este această coaliție PSD-PNL-UDMR.

„Singura soluție pragmatică, responsabilă, realistă și înțeleaptă este un guvern de largă coaliție pentru că istoria ne-a arătat că în vremuri grele trebuie să vii cu un guvern puternic”, a precizat senatorul.

25 nov. 2021 – Acum 3 ani
25-11-2021

Marcel Ciolacu: „Au fost doi ani pierduți pentru România”

  • România se află într-un punct critic, este unul din momentele în care deciziile pe care le luăm pot schimba direcția națiunii pentru viitor. Au fost doi ani pierduți, doi ani de instabilitate, de încercări eșuate, de criză economică și sanitară, doi ani în care milioane de români au fost abandonați de stat
  • PSD trebuie să facă o alegere în acest moment – vom continua să criticăm o guvernare ineficientă sau ne vom folosi priceperea și experiența pentru a opri prăbușirea și a fi alături de români și a stabiliza țara
  • Am acceptat provocarea pentru că PSD nu fuge niciodată de responsabilitate
  • România are nevoie de un nou drum în care statul are grijă de cetățenii săi, mai ales cei vulnerabili
  • În pandemie, cei bogați s-au îmbogățit și mai mult, iar statul și-a pierdut simțul responsabilității față de cei care muncesc cei mai mult
  • Vom aduce mai mulți bani la buget dar și în buzunarele oamenilor
  • E momentul ca oamenii să audă adevărul, tot adevărul. Nu voi minți niciodată că am învins pandemia
  • Trei măsuri vor fi esențiale: acces la medicamente virale, testare extinsă și noua campanie de vaccinare
  • Acest guvern va aduce pe masa românilor mai multe produse românești

Discursul din plen susținut de Marcel Ciolacu

25 nov. 2021 – Acum 3 ani
25-11-2021

Nicolae Ciucă, primul discurs în plen

  • Ne aflăm astăzi într-un moment mult așteptat de toți românii. Putem să oferim stabilitate și predictibilitate. Alături de toți miniștrii ne angajăm să facem tot pentru ca situația României să se îmbunătățească.
  • Am văzut că au fost persoane surprinse de alăturarea partidelor din Coaliție. Consider că au fost mai preocupate să caute lucrurile care ne despart decât cele care ne unesc. Mai presus de orice orgoliu și de orice adversitate politică se află interesul românilor
  • Suntem determinați să ducem acest program la îndeplinire și să punem capăt situației tensionate pe care țara noastră o parcurge
  • Am venit astăzi în Parlament pentru a vă cere votul de încredere, prin programul de guvenare arătăm că punem pe primul loc interesul românilor
  • Scopul nostru comun constă în modernizarea României și de aceea vom aloca 7% din PIB investițiilor. Un program esențial pentru dezvoltarea țării este programul Anghel Saligny.
  • PNRR reprezintă axul principal în îndeplinirea planurilor noastre
  • Vom dezvolta un program echitabil privind accesult neîngrădit și neîntrerupt la sistemul de sănătate
  • Obiectivul nostru este ca prim măsurile pe care le vom aplica să asigurăm prosperitatea țării noastre
  • Vom păstra cota unică de impozitare și sunt împotriva creșterii taxelor și impozitelor
  • Este necesar să asigurăm respectarea statului de drept și independanța justiției având în vedere mai ales prioritățile care decurg din obligațiile României ca stat membru UE
  • Aderarea României la zona Schengen reprezintă un obiectiv strategic cu implicații puternice asupra întregii arhitecturii de securitate a UE

După circa două săptămâni de negocieri, PSD și PNL au ajuns la un acord pentru a forma un guvern care va fi condus prin rotație, întâi de PNL, apoi de PSD din 21 mai 2023.

Președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat luni pe Nicolae Ciucă, ministru al apărării în guvernele Orban și Cîțu, pentru a prelua funcția de prim-ministru. Marți, cele trei formațiuni din coaliție au convenit lista de miniștri.

Cum arată calculele:

  • PSD – 157 de parlamentari – vot pentru
  • PNL – 117 de parlamentari – vot pentru
  • USR – 80 de parlamentari – vot împotrivă
  • AUR – 43 de parlamentari – vot împotrivă
  • UDMR – 29 de parlamentari – vot pentru
  • Minorități – 18 parlamentari – vot pentru
  • Neafiliați – 22 parlamentari (un parlamentar dat afară din UDMR, 4 ex-AUR, plus cei 17 plecați din PNL) – vot împotrivă

Necesare pentru învestirea unui guvern: 234 de voturi.

Cum arată viitorul guvern

  • Ministerul Finanţelor – Adrian Câciu
  • Ministerul Apărării – Vasile Dîncu
  • Ministerul Economiei – Florin Spătaru
  • Ministerul Tineretului şi Familiei – Gabriela Firea
  • Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
  • Ministerul Agriculturii – Adrian Chesnoiu
  • Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila
  • Ministerul Muncii – Marius Budăi
  • Ministerul Culturii – Lucian Romaşcanu

Marius Humelnicu a fost propunerea inițială a PSD pentru funcția de ministru al economiei în cabinetul Ciucă, dar s-a retras de pe lista miniștrilor la nicio zi după ce Gazeta Sporturilor a scris că a jucat în tinerețe, la Oțelul Galați, într-un meci suspectat de blat. În locul său, PSD l-a propus pe Florin Spătaru.

  • Ministerul Justiţiei – Cătălin Predoiu
  • Ministerul Fondurilor Europene – Dan Vîlceanu
  • Ministerul Energiei – Virgil Popescu
  • Ministerul de Interne – Lucian Bode
  • Ministerul de Externe – Bogdan Aurescu
  • Ministerul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu
  • Ministerul Digitalizării – Florin Roman
  • Ministerul IMM-urilor şi Turismului – Constantin Cadariu
  • Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila
  • Ministerul Mediului – Tancszos Barna
  • Ministerul Sportului – Eduard Novak

Miercuri, la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, toți miniștrii au luat aviz pozitiv cu voturile PSD, PNL și UDMR.

Ce prevede programul de guvernare

Programul de guvernare al coaliției PNL-PSD-UDMR este constituit pe trei ani, până în 2024, și țintește îmbunătățirea sistemelor de educație și sănătate, reducerea inegalităților dintre urban și rural și stabilirea unor standarde de calitate și de costuri pentru serviciile sociale, potrivit documentului neoficial transmis către Libertatea de surse din arcul guvernamental.

Principalele măsuri din programul de guvernare PSD-PNL-UDMR.

Aproape trei luni de criză politică

Criza guvernamentală a început pe 1 septembrie, după ce premierul Florin Cîțu l-a revocat pe ministrul USR al justiţiei, Stelian Ion, pentru că acesta ar fi refuzat să avizeze Programul de investiţii Anghel Saligny. Drept urmare, pe 7 septembrie, vicepremierul Dan Barna şi cei cinci miniştri USR-PLUS și-au depus demisiile la Guvern.

Pe 5 octombrie, Guvernul Cîțu a căzut la moţiunea de cenzură iniţiată de PSD și susținută de USR și AUR. Guvernul Cîțu a fost demis prin votul Parlamentului la mai puțin de 11 luni de la învestire.

Pe 11 octombrie, Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Dacian Cioloș, dar guvernul propus de USR a picat votul din Parlament.

Președintele l-a desemnat apoi premier pe Nicolae Ciucă, dar acesta a anunțat pe 1 noiembrie că îşi depune mandatul, în contextul în care nu și-a asigurat o susținere parlamentară pentru un guvern minoritar PNL-UDMR, iar șansele ca guvernul său să treacă de Parlament erau minime.

De atunci, au avut loc mai multe runde de negocieri între PNL, PSD și UDMR pentru formarea unui nou Guvern, care s-au concretizat luni prin desemnarea lui Nicolae Ciucă premier într-un guvern în care PSD va avea 9 ministere, PNL 8 și UDMR 3.

Foto: Dumitru Angelescu/Libertatea

 
 

Urmărește-ne pe Google News