Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu, a declarat, vineri, că Poliția Câmpina a fost sesizată, miercuri, de către reprezentanții unui ONG cu privire la faptul că la adăpostul de câini din municipiu au fost identificate cadavre în stare de putrefacție, potrivit Agerpres.

Surse apropiate anchetei au declarat, că, în urma deplasării pe teren, au fost găsiți la adăpost 74 de câini, dar și trei cadavre în stare de putrefacție aflate în padocuri, alături de alte animale, și alte 25 de cadavre depozitate în lăzi frigorifice.

De asemenea, au fost depistate și alte nereguli grave. „La controlul efectuat (…) de către colegii noștri la acest adăpost de câini au fost depistate foarte grave neconformități și multe, pornind de la lipsa, în funcție de numărul de câini, a vaselor de adăpare și hrănire a câinilor, condiții de igienă necorespunzătoare în padocuri, țarcuri și în clădirea administrativă, câini morți, câini care erau parazitați extern și nu erau tratați”, a declarat directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova, Mihai Terecoasă.

Acesta a explicat că, la 20-30 de câini, existau doar două-trei vase pentru hrănire.

Potrivit lui Terecoasă, adăpostul de la Câmpina era autorizat sanitar-veterinar, autorizația fiind emisă la 1 aprilie 2013.

Administratorul centrului canin, Alexandru Chirobocea, a admis, vineri, că la adăpost au fost găsite cadavre de câini, spunând că nu au fost observate în îngrijitori.

„Într-un țarc s-a găsit un câine, murise când au plecat băieții, atunci, înainte să vină, într-un țarc aici s-au găsit un câine mic mort mai demult, și un cadavru mic, tot un câine mic, aici”, a spus Chirobocea.

Întrebat dacă o astfel de situație i se pare normală, acesta a replicat că animalele moarte nu au fost observate de îngrijitori, pe motiv că aceștia au fost ocupați. Totodată, el a precizat că în lăzile frigorifice sunt depozitate cadavrele câinilor care au fost eutanasiați. „Noi adunăm câinii care sunt nehrăniți, care sunt bolnavi, tot ce e pe drum. Moare în mașină când îl aducem, d-apăi aici”, a adăugat administratorul centrului canin.

Viceprimarul municipiului Câmpina, Adrian Pițigoi, a spus că, în urmă cu trei ani, primăria a concesionat unei firme serviciul privind gestionarea câinilor comunitari, primăria alocând lunar, în baza acestui contract, o sumă de bani. Chirobocea a precizat că primește lunar de la primărie suma de 9.000 de lei.

În urma acestui ultim control, operatorul a fost sancționat contravențional de DSV cu suma de 3.000 de lei, fiind emisă și o ordonanță de suspendare temporară a activității până la remedierea deficiențelor constatate. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală, surse judiciare declarând că administratorul adăpostului, Alexandru Chirobocea, este urmărit penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.

Urmărește-ne pe Google News