Societatea care se ocupă de operaţiuni a transmis că puntea a şaptea a navei a fost eliberată de cadavre şi se estimează că marţi vor fi golite încă două punţi, a precizat marţi, George Niculescu, prefectul judeţului Constanţa, potrivit Mediafax.
„Deşeurile sunt
transportate în ritm constant către unitatea de incinerare. Până
la finalul zilei preconizăm că numărul transporturilor va ajunge
la opt”, au precizat reprezentanţii societăţii care se ocupă
de ecarisare.
Aceştia dau
asigurări că lucrările se desfăşoară conform planului, sub
supravegherea autorităţilor abilitate şi că toate condiţiile de
protecţie a mediului şi sănătăţii publice sunt îndeplinite.
Nava Queen Hind, sub
pavilion Palau, s-a răsturnat în Portul Midia pe 24 noiembrie 2019,
având la bord aproximativ 14.000 de oi. Autorităţile au reuşit să
salveze doar 254 de animale. Pentru că nu avea dotarea necesară,
Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a semnat un contract de
aproximativ 4 milioane de euro cu o societate românescă pentru a
scoate epava din Portul Midia.
Operaţiunile de
scoatere a navei scufundate în şenalul Portului Midia a început pe
14 ianuarie şi s-a încheiat pe 25 februarie, atunci când nava a
fost adusă în Dana 10 a Portului Midia.