Deznodământ tragic pentru o femeie de 64 de ani a cărei dispariție a fost făcută publică de către Poliție în urmă cu aproape o săptămână. Vasluianca, având probleme grave de sănătate, a plecat de acasă, din zona Gheorghe Racoviță a municipiului reședință, cu o sacoșă în mână în care avea doar o sticlă de apă.

Cadavru găsit în canalul colector de lângă cel mai mare supermarket din Vaslui. Telefonul femeii moarte a sunat în permanență cât timp a fost căutată

Ultimele imagini cu femeia în viață au fost surprinse pe camerele de supraveghere a unui centru de copii. De la momentul dispariției, rudele au început să o caute cu disperare pe Margareta Durcan, îngrijorarea cea mai mare fiind că telefonul acesteia suna în permanență, fără ca cineva să răspundă.

După patru zile de scotociri, trupul femeii a fost găsit de către un echipaj de poliție într-un canal colector de lângă cel mai mare supermarket din Vaslui.

”La o primă examinare, cadavrul nu prezenta urme de violență. Conform procedurilor, a fost dispusă efectuarea autopsiei de către Serviciul de Medicină Legală Vaslui”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Polițiștii au întocmit dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă.

Citește și: Detalii şocante din Dosarul Mineriadei: manifestanţii au fost bătuţi în sediul TVR de angajaţi ai televiziunii

Urmărește-ne pe Google News